Joi, 14 Iulie 2016 11:17

Blocaj la CSM Ploiesti! Sportivii nu si-au mai luat salariile de doua luni

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După un sezon plin de rezultate notabile, în urma căruia, printre altele, sportivele de la gimnastică ritmică au devenit campioane naţionale, echipa de baschet masculin a promovat în primul eşalon naţional, reînviind o tradiţie care părea să se stingă brusc, iar echipa feminină de handbal a reuşit - şi ajutată de o conjunctură favorabilă - să se califice în competiţiile europene, sezonul 2016-2017 nu începe sub auspicii bune la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.

De două luni, există un blocaj financiar, conducerea CSM reclamând că Primăria Ploieşti, instituţia care coordonează activitatea de aici, a blocat plăţile, lucru care pune în pericol activitatea secţiilor sportive şi toate performanţele reuşite până acum.

Tocmai când ar trebui să se gândească la reunirile de loturi şi pregătirea noului sezon competiţional, sportivii şi tehnicienii de la CSM Ploieşti stau în incertitudine, cu două salarii neîncasate şi neştiind dacă şi când îşi vor mai vedea banii pentru care au muncit.

Blocajul, potrivit reprezentanţilor CSM Ploieşti, pleacă de la nivelul conducerii Primăriei, care a refuzat în ultimele luni să transfere banii aprobaţi de Consiliul Local către Clubul Sportiv Municipal. "Se invocă faptul că, pentru plata sportivilor, am ales varianta PFA-urilor şi ni se spune că ar fi un inconvenient de natură juridică. Acest pretext nu stă în picioare, în condiţiile în care, până în mai 2016, am putut să facem plăţile fără blocaje în aceeaşi variantă", ne-a declarat Cezar Stoichiciu, directorul CSM Ploieşti, care, în susţinerea afirmaţiilor sale, prezintă şi un caz similar dintr-un alt oraş: "Curtea de Conturi a efectuat un control la Râmnicu Sărat, contestând faptul că sportivii erau plătiţi prin PFA-uri. Primăria a contestat în instanţă, iar Curtea de Apel Ploieşti i-a dat dreptate administraţiei locale. Practic, într-un caz similar, există o decizie a instanţei, care demonstrează că această variantă este perfect legală".

CITIŢI ŞI:

Mihaela Tivadar: "Prezenţa în Cupa EHF, o mândrie pentru Ploieşti!"

Lovitură pentru CSM. Darius Hargrove va juca din nou la Ploieşti!

CSM Ploieşti. Performanţa costă. Nu şi la Ploieşti?

Când s-a produs, de fapt, ilegalitatea, din ianuarie până în mai, când s-au făcut plăţi, sau acum, când acestea au fost blocate? În lipsa altor explicaţii din partea autorităţilor ploieştene, situaţia actuală conduce spre ideea unei încercări premeditate de a bloca activitatea Clubului Sportiv Municipal, din cu totul alte raţiuni decât cele privind performanţa sportivă. Evident, cârcotaşii ar putea foarte uşor să speculeze că, prin blocarea fondurilor, se încearcă o destabilizare a clubului şi crearea unui pretext pentru "debarcarea" actualului director, care are două mari defecte: 1. nu a fost numit de actualul primar, ci în precedentul mandat şi 2. nu se numeşte nici Valeriu, nici Răchită.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.