Vineri, 31 Martie 2017 14:33

CRIZĂ TRANSPORT PUBLIC | Ședință extraordinară, luni, la prânz. Ce se întâmplă cu transportul public din Ploiești

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consilierii locali nu s-au lăsat înduplecați, iar problema Transport Călători Express Ploiești, operatorul de transport public din municipiu, a fost reportată, vineri, spre a fi discutată după weekend. Luni, la prânz, CL se va reuni într-o ședință extraordinară, în care dezbaterile, foarte încinse în cursul acestei zile, vor fi reluate.

Pentru luni, sindicaliștii TCE anunțaseră deja declanșarea grevei generale. Ei au oprit lucrul și la începutul acestei săptămâni, într-un protest spontan care a paralizat transportul public în Ploiești timp de trei ore, la oră de vârf.

Citiți și:  VIDEO - Scandal în Consiliul Local, ploieștenii sunt la un pas să rămână FĂRĂ TRANSPORT PUBLIC. Reacția incredibilă a aleșilor locali

Figura s-ar putea repeta și la începutul săptămânii viitoare. Sindicaliștii au spus însă că nu vor declanșa greva înainte de ședința din 3 aprilie.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.