Joi, 01 Iunie 2017 13:16

Un elev de la C. N. "Jean Monnet" din Ploiești a fost, pentru o zi, secretarul general al Guvernului

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Național al Elevilor a selectat 16 colegi din licee din toată țara, care să petreacă o zi alături de miniștrii din Guvernul României și să asiste la activitățile desfășurate de ministru, pe modelul job shadowing, unde activitatea elevului-ministru este în oglindă cu cea ministrului.

Cei 16 liceeni au asistat la ședința de Guvern de miercuri, 31 mai, au participat la evenimentul „Ziua porților deschise”, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, au vizitat Academia Militară şi Muzeul Militar și au participa la o sesiune de semnat documente, organizată de Ministerul de Justiție.

"Proiectul «Ministru pentru o zi» este un exercițiu civic prin care Guvernul României își dorește să încurajeze cultura participativă a tinerilor, să promoveze valorile si principiile democratice și să aducă administrația publică mai aproape de cetățeni.  Aflat la a treia ediție, proiectul este realizat de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor, unic for reprezentativ al elevilor și for consultativ pentru Ministerul Educației Naționale. Proiectul își propune să antreneze simțul civic al elevilor, să le facă cunoscut modul în care funcționează administrația publică centrală și să le ofere ocazia de a contribui direct cu idei pentru eficientizarea administrației publice centrale", a anunțat Guvernul României.

DIntre cei 16 a făcut parte și un ploieștean. Este vorba despre Bogdan Dinu, elev al Colegiului Național "Jean Monnet", care în cadrul proiectului de miercuri a îndeplinit, pentru o zi, funcția de secretar general al Guvernului.

Lista completă a liceenilor-miniștri:

 

Nr. Crt

Ministerul ales

Elev participant

Clasa

Unitate de învățământ

Județ

1

Premierul României

Iustin Jalaboi

A XI-a

Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” Pașcani

Iași

2

Secretariatul General al Guvernului

Dinu Andrei Bogdan

A XI-A

Colegiul Naţional "Jean Monnet" Ploieşti

Prahova

3

Ministerul Mediului

Radu Dincă

a X-a

Colegiul Național ,,Zinca Golescu” Pitești

Argeș

4

Ministerul Afacerilor Interne

Alexandra Tuță

A XII-a

Colegiul Național ,,Brabu Știrbei” Călărași

Călărași

5

Ministerul Apărării Naționale

Florin Țura

A XI-a

Liceul Teoretic ,, Petru Rareș” Târgu-Lăpuș

Maramureș

6

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Mina Moldoveanu

A XI-a

Liceul de Arte ,,Margareta Sterian” Buzău

Buzău

7

Ministerul Justiției

Filip Petru Iana

A XII-a

Colegiul Național ,,Andrei Șaguna”

Brașov

8

Ministerul Sănătății

Ruxandra Dobre

A XII-a

Colegiul Național ,,Unirea”

Vrancea

9

Ministerul Apelor și Pădurilor

Ioana Staicu

A X-A

Școala Superioară Comercială ,,Nicolae Krețulescu”

București

10

Ministerul Turismului

Florin Râșteiu

A X-a

Seminarul Teologic  ,,Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia

Alba

11

Ministerul  pentru Români de Pretutindeni

Liana Butoi

A XI-a

Colegiul Național Pedagogic ,,Andrei Șaguna” Sibiu

Sibiu

12

Ministerul Economiei

Teodor Grusea

A XII-a

Colegiul Național ,,Andrei Șaguna”

Brașov

13

Ministerul Tineretului și Sportului

Claudia Mihai

A XI-a

Colegiul Național ,,Emil Racoviță” București

București

14

Ministerul Cercetării şi Inovării

Adrian Lăzărescu

A XI-A

Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”,

Bacău

15

Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională

Popescu Alexandra Alina

A XI-A

Liceul Teoretic Hyperion

București

16

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Natanael Toma

A X-a

Colegiul Național "Andrei Şaguna"

Braşov

Sursa foto: Facebook

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.