Vineri, 29 Septembrie 2017 11:08

Val de AER RECE, ÎNGHEŢ şi BRUMĂ la sfârşitul lunii septembrie. Temperaturile au coborât până la -6 grade

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri dimineaţa, temperaturile au coborât sub pragul de îngheţ în ţară. Mai mult, sfârşitul lunii septembrie este caracterizat de aer rece, îngheţ şi brumă, anunţă meteorologii.

Sfârşitul lunii septembrie a adus temperaturi mult mai scăzute decât ar fi fost normal în această perioadă. Astfel, vineri dimineaţa, în jurul orei 9.00, temperatura minimă s-a înregistrat în Călimani, Carpaţii Orientali, unde au fost - 5 grade Celsius.

De asemenea, în cursul dimineţii de vineri, la Miercurea Ciuc au fost - 6,2 grade Celsius, însă în jurul orei 9.00 mercurul a mai urcat în termometre şi s-au înregistrat - 3 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Temperaturi scăzute s-au semnalat şi la Bâlea Lac unde au fost - 3 grade Celsius, iar la Vârful Omu, Poiana Stampei şi Joseni au fost - 1 grad Celsius. Mai mult, şi în noaptea de vineri spre sâmbătă sunt aşteptate din nou valori negative, mai anunţă sursa citată.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.