Joi, 12 Octombrie 2017 07:39

INS confirmă: Cea mai mare creștere a prețurilor din ultimii patru ani

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013 - atunci a fost 1,83% - în condiţiile în care carburanţii s-au scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Asta înseamnă că produsele pe care le cumpărăm sunt mai scumpe.

În luna august, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,2%. Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în septembrie, în medie, cu 0,5% comparativ cu luna august.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, în medie, faţă de luna august, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat tot cu 0,54%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,32%.

Comparativ cu septembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a noua lună a acestui an cu 2,74%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,89%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,16%.

Faţă de luna august, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a noua lună a acestui an, la alte legume şi conserve de legume (5,11%), ouă (4,16%) şi combustibili (2,19%).

Scumpirea carburanţilor a avut un impact semnificativ asupra tuturor preţurilor, analiştii economici avertizând asupra unei creşteri importante în cazul tuturor mărfurilor. Iar, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză preţurile vor creşte încontinuu în următorii patru ani.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape - de la 15 septembrie şi 1 octombrie. 

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.

Cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în septembrie, faţă de august, la cartofi (-7,93%), transportul aerian (-1,47%) şi fructe proaspete (-1,42%). 

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative. 

În ultima prognoză, publicată în august, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,9% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.