Miercuri, 10 Ianuarie 2018 13:05

ADMITERE 2018 - Peste 6.000 de candidați încearcă să ocupe un loc, la Școala de Poliție

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Perspectiva unui job garantat, după o pregătire de numai un an, a atras aproximativ 12.000 de candidați, pentru admiterea din ianuarie 2018, organizată de școlile de poliție. Cel puțin atâția figurau pe listele MAI, înainte de testarea psihologică, peste 10.000 dintre ei alegând unitatea de la Câmpina.

Potrivit listelor cu înscriși, publicate de instituția de învățământ miercuri, pe 10 ianuarie, 6.157 de candidați au fost înregistrați aici, miercuri, pe 10 ianuarie, în prima zi din calendarul concursului. Joi, ei vor trece printr-o sesiune de instruire, iar în perioada 12 - 18 ianuarie vor susține probele eliminatorii (contravizita medicală și proba pentru evaluarea aptitudinilor fizice).

Proba de verificare a cunoștințelor va avea loc pe 20 ianuarie, a anunțat MAI. La Câmpina este vorba, în acest moment, despre o concurență de patru candidați pe loc, aici fiind disponibile 1.300 de locuri.

MAI a mai scos la concurs, în această sesiune, 300 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca.

În premieră, la acest concurs proba fizică va consta într-un traseu aplicativ.

Aceasta va fi a doua promoție care va încheia pregătirea într-un an, după cea care a început cursurile în toamna lui 2017.

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.