Joi, 25 Ianuarie 2018 10:59

Avarie la rețeaua de termoficare. Luni, furnizarea de agent termic va fi întreruptă pentru mai multe blocuri din nordul Ploieștiului

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Veolia Energie Prahova anunță că, la începutul săptămânii viitoare, va interveni pentru eliminarea unei avarii la rețeaua primară de termoficare în perimetrul cartierelor Republicii și Andrei Mureșanu. Luni, 29 ianuarie, furnizarea cu agent termic va fi întreruptă în intervalul orar 8.00 - 17.30, pentru blocurile arondate punctelor termice 2, 4, 5, 6, 7 și 12 Republicii în perimetrul străzilor: B-dul Republicii, Constantin Brezeanu, Andrei Mureșanu, Intrarea Polux și Intrarea Castor.

"Echipele Veolia Energie Prahova vor lucra în mod dedicat la desfășurarea acestor lucrări, încercând să reducă la minimum intervalul orar în care consumatorii ar putea fi afectați de întreruperi în furnizarea apei calde. Ne cerem scuze consumatorilor din zona afectată pentru disconfortul creat și îi asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor lucrări, în aceeași idee a modernizării orașului nostru. Stăm la dispoziția clienților cu  privire la stadiul lucrărilor și alte informații la numărul de telefon 0 800 800 255 (gratuit, în reţeaua Telekom) și 0244 408 888 (tarif normal, în orice rețea de telefonie fixă sau mobilă) - Centrul de Apel non–stop al Veolia Energie Prahova", au transmis reprezentanții companiei.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.