Marți, 13 Februarie 2018 16:12

Atenţie, şoferi! Noi sensuri unice pe străzile din Ploieşti

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisia municipală pentru siguranţa circulaţiei, for din care fac parte, printre alţii, reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei Locale şi Poliţiei Rutiere, a analizat astăzi două propuneri privind instituirea unor noi sensuri unice pe străzi din Ploieşti. Proiectele vizează străzi din zonele Ienăchiţă Văcărescu şi Vlad Ţepeş.

Prima propunere vizează instituirea sensului unic pe trei şosele, ducând, cumva, la formarea unui careu. Astfel, în urma unui studiu de trafic pentru întreg cartierul Malu Roşu, Biroul Mobilitate şi Trafic Urban din Direcţia Tehnică a Primăriei Ploieşti a solicitat acordul pentru instituirea sensului unic pe strada Aviatorilor, de la intersecţia cu strada Malu Roşu şi până la intersecţia cu Spătar Milescu. Şoferii care vor să întoarcă pot face acest lucru pe strada Zimbrului, unde va fi sens unic dinspre Spătar Milescu spre Malu Roşu. De asemenea, conform proiectului analizat astăzi, va exista sens unic şi pe strada Gorniştilor, tot dinspre Malu Roşu spre Spătar Milescu. Măsurile vin în condiţiile în care aceste străzi sunt înguste şi adesea ocupate parţial de maşini parcate lângă trotuare, ceea ce nu permite desfăşurarea traficului rutier în ambele sensuri.

Celălalt proiect analizat astăzi de comisia municipală, venit ca urmare a unui proces-verbal realizat de Poliţia Rutieră şi Biroul de Mobilitate din Primărie, a propus instituirea sensului unic pe strada Tatra, situată în zona intersecţiei cunoscute de mulţi ploieşteni ca "la orbi", sens unic dinspre sensul giratoriu către strada Mărăşeşti. De altfel, aici a mai fost luată această măsură, însă Primăria a decis, nu cu mulţi ani în urmă, să permită circulaţia în ambele sensuri.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.