Miercuri, 11 Aprilie 2018 16:07

Autorităţile vor cere fonduri europene pentru reparaţii în urma alunecărilor de teren din Prahova

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a alocat fonduri însemnate pentru lucrări de reparaţii la drumurile stricate de alunecările de teren reactivate în luna martie, însă autorităţile din Prahova anunţă că încă nu s-au finalizat verificările în toate localităţile afectate de calamităţi şi că sunt şanse ca, pe lângă banii din surse guvernamentale, să fie obţinut un sprijin financiar şi de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Încadrate, generic, tot la capitolul "fonduri UE", aceste sume au o modalitate diferită de repartizare decât obişnuitele programe de investiţii susţinute de Comisia Europeană şi ar putea fi solicitate de autorităţile centrale, după finalizarea evaluărilor din teritoriu.

Conform informaţiilor transmise de Prefectura Prahova, Guvernul a repartizat aproape 12 milioane de lei în judeţ pentru reparaţii la drumuri, fonduri alocate către Consiliul Judeţean şi primăriile din Brebu, Ceraşu, Drajna, Gornet, Scorţeni şi Telega, în contextul în care pe lista transmisă iniţial de autorităţile prahovene figurau 15 unităţi administrative. Mai mult, în total 27 de localităţi din Prahova au fost afectate de calamităţile naturale din luna martie, iar în 19 dintre acestea încă nu s-au finalizat evaluările, care trebuie efectuate de către comisii mixte, din care fac parte, printre alţii, reprezentanţi ai primăriilor, Consiliului Judeţean şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

"Au fost desemnate trei echipe mixte care se deplasează în aceste localităţi, pentru constatarea pagubelor produse de alunecări şi evaluarea lucrărilor necesare, astfel încât luni să avem o situaţie finală, pe care să o trimitem la Bucureşti. Până acum, pentru îndepărtarea efectelor calamităţilor, Guvernul a alocat în judeţ aproape 12 milioane de lei, cu prioritate pentru elemente de infrastructură rutieră care, dacă nu au loc remedieri, ar duce la izolarea unor localităţi", ne-a declarat prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea. Pe lângă aceste sume, tot de la Guvern au ajuns în judeţ şi ajutoare pentru familiile afectate. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Cum au fost repartizate fondurile de la Guvern pentru localitățile din Prahova afectate de alunecări de teren și inundații

Potrivit prefectului, echipele mixte urmează să ajungă în aceste zile în Şotrile, Aluniş, Slănic, Comarnic, Lapoş, Dumbrava, Salcia, Râfov, Vadu Săpat, Gornet, Sângeru, Poiana Câmpina, Teişani, Urlaţi, Bătrâni, Cornu, Jugureni, Adunaţi şi Măneciu. Autorităţile judeţene spun că există speranţe ca, în urma centralizării datelor, Guvernul României să obţină un sprijin financiar de la Fondul de Solidaritate al UE.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.