Luni, 07 Mai 2018 11:26

HARTĂ INTERACTIVĂ - Puținele tronsoane pe care trenurile circulă cu peste 100 km/oră

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trenurile românești au o viteză medie comercială de aproximativ 45 km/h, iar porțiunile unde acestea trec de 100 km/h sunt rare. Datele furnizate de CFR pentru HotNews.ro arată că în 2018, viteza medie comercială a trenurilor este de 55,7 km/h pentru trenurile InterRegio și de 39,2 km/h pentru cele Regio. În aceste condiții nu este de mirare că trenul cu traseul cel mai lung, Iași-Timișoara via Vatra Dornei - Cluj- Alba Iulia, face 18 ore pe 849 km.

Zonele unde se circulă cu viteză decentă sunt foarte puține. Între București și Constanța trenurile ating 160 km/h, între Câmpina și București se apropie de 140 km/h, iar câteva trenuri de test au rulat, extrem de rar, cu peste 200 km/h, în Prahova.

Cea mai lungă zona de excepție, und etrenurile circulă cu 140-160km/oră, este magistrala M800, București - Constanța, reabilitată cu investiții de 900 milioane euro. Pe cei 225 km cele mai rapide trenuri fac două ore, cu o viteză medie de 112 km/h, fără oprire. Aceste trenuri ajung în 48 de minute la Ciulnița, cu o viteză medie de 136 km/h. Apoi, până la Fetești viteza medie este de 123 km/h. O porțiune ceva mai lentă esteîntre Fetești și Medgidia (101 km/h), iar până la Constanța media este de 91 km/h pe cei sub 40 km.

O zonă foarte rapidă se găsește pe M300 București- Oradea, fiind vorba de cei 92 km dintre București și Câmpina. Cele mai rapide trenuri fac 36 de minute pe cei 60 km dintre București și Ploiești Vest, existând cazuri în care trenurile au făcut și 32 de minute, ceea ce înseamnă o medie de peste 100 km/h, cu zone în care viteza maximă ajunge la 140 km/h. Porțiunea cea mai rapidă este între Buftea și Crivina, unde cel mai rapid tren (IR 346) poate rula constant cu 130 km/h, parcurgând 22 de km în 10 minute.

Doar trei dintre trenurile care trec prin Câmpina nu opresc, parcursul acestora durând 20 de minute pentru cei 32 km din Ploiești (medie de 96 km/h). Mai departe, spre Brașov, viteza medie scade, cele mai rapide trenuri având 75 km/h pe cei 29 km dintre Sinaia și Câmpina.

Per total însă, magistrala M300 este lungă pentru cei care au drum de la București la Oradea, călătoria de 649 km având o durată de 13 ore, din cauza lucrărilor dintre Cluj și Oradea, a șantierului dintre Teiuș și Sighișoara și a restricțiilor către Brașov.

Citiți analiza completă pe HotNews.

HARTA INTERACTIVĂ o găsiți AICI.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.