Marți, 03 Iulie 2018 13:52

Plan de măsuri în Prahova pentru combaterea pestei porcine, după apariţia unui focar în Tulcea

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alertă naţională, după apariţia unui focar de pestă porcină în Tulcea! Autorităţile iau măsuri, în toată ţara, pentru a preveni răspândirea bolii la animalele domestice sau la porcii mistreţi. În Prahova, Prefectura a organizat marţi dimineaţă o şedinţă, în care a fost dezbătut planul de măsuri.

Planul a fost aprobat, marţi, de Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova, for reunit la solicitarea prefectului şi care a decis măsurile care trebuie luate în această perioadă. Documentul cuprinde un set de obligaţii, atât pentru deţinătorii de porci, cât mai ales pentru direcţiile deconcentrate, stabilind şi acţiunile pe care ministerele şi structurile subordonate din teritoriu le pot întreprinde pentru prevenirea şi/sau depistarea pestei porcine, măsuri care cuprind, printre altele, elaborarea unui program de supraveghere de către Direcţia Sanitară Veterinară, notificarea medicilor veterinari, identificarea pe teritoriul judeţului şi igienizarea tuturor posibilelor locuri unde pot staţiona mijloacele de transport care efectuează curse externe, în special cele care tranzitează Ucraina, Moldova şi Cehia, întărirea controlului asupra produselor de origine animală transportate de persoane fizice sau juridice, interzicerea creşterii porcinelor în spaţii neîngrădite şi monitorizarea de către gestionarii fondurilor de vânătoare a exemplarelor de porci mistreţi.

Protocolul stabileşte şi măsurile pe care trebuie să le ia Inspectoratul de Poliţie, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Garda de Mediu sau Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Planul complet a fost publicat pe site-ul Prefecturii Prahova, la secţiunea "Situaţii de urgenţă". Măsurile sunt luate după descoperirea în Tulcea a unui focar de pestă porcină.

MAI MULTE DETALII AICI:

Alertă națională după confirmarea pestei porcine africane într-o fermă cu 40.000 de porci

Pesta porcină africană este o boală foarte contagioasă, ce afectează animalele domestice şi sălbatice indiferent de vârstă şi stare de întreţinere, manifestându-se prin creştere a temperaturii, roşeaţă sau învineţire a pielii, apatie, împleticire în mers, urdori, vomitături şi diaree şi care poate determina foarte rapid moartea animalului. Boala nu se transmite la om, însă ea se răspândeşte rapid în rândul exemplarelor de animale, provocând pagube însemnate, virusul răspândindu-se în momentul contactului cu un animal infestat sau cu diverse obiecte sau materiale contaminate, cum ar fi inclusiv furajele, alimentele, apa sau hainele.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.