Miercuri, 01 August 2018 19:39

AVARIE în sudul Ploieştiului | Electrica anunţă reluarea alimentării şi motivele acestei avarii

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA a anunţat, miercuri după-amiază, reluarea completă a alimentării în zona de sud a municipiului Ploielşti, după mai bine de 24 de ore în care locuitorii de aici au stat fără curent. SDE Electrica a transmis o informare de presă în care explică motivele care au condus la această situaţie şi efoturile depuse pentru remedierea avariei.

Reprezentanţii companiei au amintit că marţi, la ora 11.26, a existat un început de incendiu, atât în stația Ploiești Sud, cât și în punctul de conexiune denumit ”Fabrica de oxigen”, aflat la o distanță de aproximativ 100 de metri distanţă față de această stație de alimentare. Ca urmare a acestui incident, sala de conexiuni de 20kV a fost afectată parţial, au explicat reprezentanţii SDE Electrica Muntenia Nord.

"Peste 24 de electricieni, concentrați în șase echipe aparținând SDEE Ploiești, au lucrat neîntrerupt, iar în urma eforturilor susținute, au reușit ca în data de 01.08.2018, ora 03:37, să realimenteze o parte a zonelor afectate. Astăzi, 01.08.2018, la ora 16:00, au fost realimentate toate locurile de consum afectate. Pe această cale, dorim să asigurăm consumatorii că se iau toate măsurile care se impun pentru eliminarea riscurilor din rețeaua de distribuție a energiei electrice", se arată în informarea transmisă de companie.

CITIŢI ŞI:

Cinci generatoare electrice montate în Bariera București, până la remedierea avariei

Bariera București, de aproape 24 de ore fără curent electric!

"De altfel, stația electrică de transformare 110/20/6 KV Ploiești Sud a fost propusă pentru modernizarea integrală, iar contractul de execuție pentru modernizarea stației urmează a fi semnat în cursul lunii august. Ne cerem scuze încă o dată pentru disconfortul creat și asigurăm toți utilizatorii rețelei că depunem, ca de fiecare dată, toate eforturile pentru alimentarea cu energie electrică în condiții normale", se încheie mesajul transmis de Serviciul Relații Publice și Comunicare, Sucursala Ploiești.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.