Joi, 09 August 2018 19:31

Strada Elena Doamna, ÎNCHISĂ complet! Primăria Ploieşti îşi cere scuze, dar uită să spună cât mai ţin lucrările

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ceea ce părea, la prima vedere, o intervenţşie rapidă pentru "frezarea" asfaltului vechi şi turnarea unui nou strat se transformă într-un chin de aproape o lună de zile pentru şoferii din Ploieşti. Primăria a transmis joi un nou comunicat de presă cu privire la situaţia şantierului de pe strada Elena Doamna, anunţând că traficul rutier va fi închis complet pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile Traian şi Victoriei.

Conform explicaţiilor oferite anterior de conducerea Primăriei, această arteră, care asigură legătura cartierului Malu Roşu spre centrul municipiului, a fost inclusă în această vară în programul de reparaţii curente, comanda transmisă către firma de execuţie fiind să răzuiască stratul vechi de asfalt şi să toarne unul nou, numai că, după prima operaţiune, drumarii au constatat că sub acesta se află piatră cubică. Asta a complicat foarte mult situaţia, au explicat atunci autorităţile, care au motivat că deja nu se mai putea vorbi despre o reabilitare, ci era nevoie de lucrări de modernizare, care intră pe alt buget şi necesită o cu totul altă procedură, mult mai stufoasă, cu studii, rectificări bugetare, liste de investiţii şi în general o groază de hârţoage.

După câteva săptămâni în care strada a rămas "spartă" şi autorităţile s-au "câcâit", ajungem cu povestea la zi, când Primăria Ploieşti anunţă că, pentru executarea lucrărilor de investiţii, e nevoie de închiderea completă a circulaţiei rutiere pe aproape întreaga stradă. Din păcate, comunicatul transmis de municipalitate nu spune şi cât vor mai avea de aşteptat şoferii până când pe aici se va putea circula în condiţii normale. "Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții,  informează cetățenii că, pentru executarea lucrărilor de investiţii pe strada Elena Doamna, se va închide tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Traian şi str. Victoriei. Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect «Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban»", se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Primăria Ploieşti.

"Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere", se încheie, după un standard din ce în ce mai des întâlnit în ultima perioadă, mesajul Primăriei.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.