Luni, 01 Octombrie 2018 15:48

Câţi bani vor primi oamenii care vor sta în secţiile de votare la referendum

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Prefectura Prahova desfăşoară în aceste zile ultimele sesiuni de informare a membrilor secţiilor de votare înaintea referendumului programat la finalul săptămânii. Cu această ocazie, autorităţile judeţene au anunţat şi că buletinele de vot, sosite duminică în Palatul Administrativ din Ploieşti, vor fi distribuite în toate localităţile începând de vineri dimineaţă, cu intenţia ca până seara ele să ajungă la toate cele peste 600 de secţii din Prahova. Tot cu această ocazie, autorităţile au amintit şi sumele care vor fi încasate de cei care vor sta în interiorul acestor secţii pe durata întregului proces de votare.

Cel mai bine vor fi plătiţi preşedinţii comisiilor din secţiile de vot, care au atât responsabilităţi mai mari, dar şi o perioadă mai mare în care sunt solicitaţi. Astfel, aceştia vor încasa o sumă de 190 de lei pe zi, brut, pentru o perioadă de cinci zile. Mai departe, membrii secţiilor de votare, cei care sunt desemnaţi de partidele politice parlamentare, vor beneficia de o sumă brută de 95 de lei pe zi, înmulţită la trei zile de activitate. Separat, se vor mai acorda bonuri de 10 lei pe zi pentru asigurarea hranei.

Peste 700.000 de buletine de vot au ajuns la sediul Prefecturii Prahova, destinate referendumului pentru revizuirea Constituției.

CITIŢI ŞI:

Familia tradiţională, un referendum al urii care nu schimbă cu nimic viitorul copiilor noştri

Mai multe secții de votare din Ploiești își schimbă adresa

Program special la Starea Civilă și Evidența Populației, în weekend-ul referendumului

Pe 6 şi 7 octombrie, românii sunt chemaţi la vot, să se pronunţe cu privire la modificarea Constituţiei propusă în sensul definirii familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, referendum puternic susţinut de o bună parte a comunităţii şi mai multe asociaţii, inclusiv Biserica Ortodoxă Română, dar în egală măsură şi contestat, de oameni care fie nu îi văd utilitatea, fie îl consideră o intruziune în viaţa personală. În acelaşi context, există şi o campanie puternică de boicotare a referendumului, pe tema "iubirea nu se votează".

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.