Sâmbătă, 06 Octombrie 2018 06:11

REFERENDUM 2018 - Cererile pentru urna mobilă se pot depune și în zilele de vot. În ce cazuri ele vor fi acceptate

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflați în această situație sau la cererea organelor de conducere ale instituțiilor sanitare sau de ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se află internați, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea, au explicat reprezentanții MAI.

Citiți și: REFERENDUM 2018 | Cum se votează şi care sunt contravenţiile și infracțiunile prevăzute de lege, în cazul scrutinului de sâmbătă și duminică

"Biroul Electoral Central a emis o hotărâre prin care a clarificat condițiile în care se utilizează urna specială. Astfel, cererile persoanelor netransportabile din cauză de boală sau invaliditate se depun la biroul electoral al celei mai apropiate secții de votare, însoțite de copii ale actelor care dovedesc starea de sănătate sau invaliditate. Cererile se pot depune de către orice persoană, inclusiv în orice zi a votării, cu suficient timp înainte de încheierea votării. Reamintim că urna specială trebuie să se afle în secția de votare la ora încheierii votării, respectiv ora 21.

Alegătorii care sunt internați într-o unitate sanitară, cămin pentru persoane vârstnice sau alte asemenea așezăminte pot vota prin intermediul urnei speciale din cadrul celei mai apropiate secții de votare.

Dacă sunt mai mult de 200 de persoane, cererile se pot depune la mai multe secții de votare, stabilite prin hotărâre a biroului electoral de circumscripție.

În condiții similare votează persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau care execută o pedeapsă privativă de libertate.

Echipa formată din cei doi membri ai biroului electoral al secției de votare se va deplasa cu urna specială însoțită permanent de efective ale MAI",  a detaliat purtătorul de cuvânt al MAI.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.