Duminică, 06 Ianuarie 2019 07:00

BOBOTEAZA | Zeci de jandarmi sunt mobilizați, duminică, la Catedrala "Sf. Ioan" și Mănăstirea Ghighiu

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" din Ploiești acționează, duminică, de Bobotează, cu aproximativ 70 de jandarmi, pentru a asigura protecţia participanţilor, ordinea şi liniştea publică, cu ocazia desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului, la Catedrala "Sfântul Ioan" din municipiul Ploiești și la Mănăstirea Ghighiu din localitatea Bărcănești. Sunt două dintre cele mai aglomerate lăcașuri de cult, la marile sărbători religioase.

Pe timpul slujbei de sfinţire a apei, enoriaşii vor fi dispuşi pe platoul din fața Catedralei Sfântul Ioan respectiv interiorul Mănăstirii Ghighiu, iar la terminarea acesteia vor fi îndrumați spre culoarul de acces în zona de distribuire a apei sfințite, au anunțat jandarmii, precizând că, pentru a păstra ordinea în jurul recipientelor de agheasmă, vor monta un dispozitiv format din garduri de protecţie, iar accesul enoriaşilor în interior, pentru a lua apă sfinţită, se va face prin culoare special amenajate.

Misiunile jandarmilor în timpul slujbelor de astăzi au în vedere, în principal, prevenirea busculadelor,  îndrumarea enoriașilor spre  culoarul special amenajat pentru accesul către zona de distribuire a apei sfinţite, îndepărtarea persoanelor ce apelează la mila publicului şi a celor aflate în stare de ebrietate, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, dar și depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.

Cei prezenţi în zonele unde au loc manifestări religioase pot solicita sprijin atât jandarmilor aflaţi în dispozitiv cât şi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112,  în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor antisociale.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.