Vineri, 11 Ianuarie 2019 11:21

VIDEO - Doi tineri din Ploiești s-au "certat" în chiloți în sensul giratoriu de la Caraiman. Cât i-a costat farsa

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O "farsă" pusă la cale de doi tineri din Ploiești i-a lăsat pe aceștia fără 400 de lei, cât a fost amenda încasată de la polițiștii locali de glumeții care și-au dat pantalonii jos în mijlocul drumului.

Scena s-a petrecut joi după-amiază, în sensul giratoriu de la Caraiman. Cei doi au oprit mașinile în intersecție, au coborât din autoturisme și s-au luat, chipurile, la harță, în chiloți, spre stupefacția martorilor.

Totul a fost filmat, iar înregistrarea a fost publicată chiar de unul dintre protagoniști, pe rețelele de socializare.

Cei doi au făcut același lucru și în vest, în intersecția din zona Kaufland.

Polițiștii locali nu au gustat, însă, gluma, și i-au amendat, pe fiecare, cu câte 200 de lei. "În cursul zilei de joi, 10.01.2019, în jurul orei 16.30, în timp ce efectua activități specifice de patrulare, un echipaj al Poliției Locale Ploiești a observat la intersecția străzilor Șoseaua Vestului cu Gheorghe Grigore Cantacuzino două autovehicule care blocau intersecția. Șoferii acestora au coborât din mașini îmbrăcați numai cu lenjeria intimă, stârnind indignarea persoanelor aflate în zonă. Polițiștii locali au procedat la identificarea bărbaților, în persoana numiților P.A., de 22 ani și D.C. de 29 ani, ambii cu domiciliul în municipiul Ploiești. În cauză, pentru nerespectarea prevederilor art. 2, pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (republicată), privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, tinerii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 lei fiecare", a anunțat, vineri, Poliția Locală Ploiești.

UPDATE - VIDEO - Doi tineri din Ploiești s-au "certat" în chiloți în sensul giratoriu de la Caraiman. Cât i-a costat farsa

Sursa imagini: Youtube / Dafinescu Ciprian

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.