Joi, 31 Ianuarie 2019 09:16

Cod galben de inundații în Muntenia, Oltenia și Banat

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Previziunile specialiştilor s-au adeverit, iar încălzirea vremii, imediat după precipitațiile bogate și înghețul de zilele trecute, a dus la creșterea riscului de producere a inundațiilor.

Hidrologii au instituit alertă cod galben, valabilă până joi, la ora 24.00, în mai multe bazine hidrografice din jumătatea sudică a țării: Bega, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Jiu – bazin aval staţia hidrometrică Sadu (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru (judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Argeş – bazin superior amonte acumularea Goleşti (judeţul Argeş), Dâmboviţa – bazin amonte staţia hidrometrică Lunguleţu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa şi Prahova).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul 31.01.2019 ora 06:00 – 31.01.2019 ora 16:00, pe unele râuri din judeţele Gorj şi Vâlcea, menționează hidrologii.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.