Marți, 05 Martie 2019 14:27

Furnizarea căldurii şi apei calde în Ploieşti va fi oprită miercuri pentru remedierea unei avarii. Vezi zonele vizate!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Operatorul sistemului de termoficare din Ploieşti, Veolia Energie, a anunţat că va opri furnizarea apei calde şi agentului termic miercuri, timp de opt ore, în mai multe zone din municipiu, pentru derularea unor lucrări de reparaţii. Măsura, anunţată public marţi, vizează câteva mii de apartamente din zona de nord a oraşului.

"Veolia Energie Prahova anunță întreruperea alimentării cu energie termică miercuri, 06.03.2019, în intervalul orar 8:00 - 16:00, pentru a remedia o avarie survenită pe circuitul primar de termoficare, în perimetrul cartierului Nord. În cursul zilei, furnizarea cu apă caldă și încălzire va fi întreruptă în următoarele puncte termice: 1, 2, 6 și 8 Nord, dar și în perimetrul străzilor Aleea Scorușului, Șoseaua Nordului, Cameliei, Aleea Arinului, Petuniei, Rapsodiei, Aleea Găgeni, Brebenei, Aleea Dedițel. Echipele Veolia Energie Prahova vor lucra în mod dedicat la desfășurarea acestor lucrări pentru minimizarea intervalului de întrerupere în furnizarea cu apă caldă și încălzire", a anunţat astăzi operatorul.

"Pentru detalii legate de stadiul lucrărilor și alte informații, consumatorii pot contacta Centrul de Apel non–stop al Veolia Energie Prahova, la nr. 0 800 800 255 (gratuit, rețeaua Telekom) și 0244 408 888 (tarif normal, orice rețea de telefonie fixă sau mobilă). Ne cerem scuze consumatorilor din zona afectată pentru disconfortul creat și îi asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor lucrări", se încheie comunicatul transmis de Veolia Energie Prahova.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.