Miercuri, 13 Martie 2019 14:32

Plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță și aproape 500 de reclamații la CNA, după ce fostul deputat i-a amenințat pe protestatarii din Piața Victoriei

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sebastian Ghiță s-a ales cu plângere penală după ce i-a amenințat pe protestatarii #rezist, într-o declarație făcută la România TV.

"Dacă îi mai prindem pe străzi pe bandele #rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiţiei, s-ar putea să se întâlnească cu nişte cetăţeni de la PRU, care să le dea nişte şuturi în fund şi să-i trimită acasă, că dacă Poliţia nu-i trimite acasă o să-i trimitem noi (...) Facem ca oriunde. Dacă avem o lege şi o instituţie şi Poliţia nu face nimic, că nu se poate să spargă geamuri şi să-l bată pe ministru sau judecător. Asta curând se va termina! Dacă poliţia nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei. Cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, sărind pe gardurile Parlamentului, distrugând instituții, o să le dăm o mamă de bătaie să plece acasă să ne lase in pace", a spus Sebastian Ghiță.

Doi dintre protestatrii au depus, marți, plângere la Parchet, în urma acestor declarații. "Eu si Raduna Marian am decis sa facem o plangere penala. Pentru mine e pentru prima data in viata cand fac asa ceva (Marian mai are una pentru evenimentele din 10 august), insa cred ca nu mai e suficient sa ne vaicarim pe Facebook. Este o plangere penala impotriva lui Sebastian Ghita. Ieri acest infractor a amenintat cu bataia protestatarii care au fost in fata Ministerului de Justitie si a altor institutii publice. A promis ca aduce el oameni de la PRU care ii vor alunga de pe strazi, prin bataie, pe cei care militeaza pentru justitie. Noi am protestat (pasnic) la Ministerul de Justitie. Asa cum au facut-o mii de cetateni la protestul de acum vreo 10 zile (cel cu marsul). Asadar amenintarea ne vizeaza direct. Am depus acum cateva minute plangerile penale. Nu o sa cerem nimanui sa ne urmeze. Mai ales intr-o tara in care amenintarile cu violenta fizica sunt proferate pe posturi publice de televizune. Nu cerem nimanui sa isi riste siguranta fizica sau sa fie terfelit de posturile de televiziune ale acestui infractor. Dar daca totusi cineva simte ca postatul pe Facebook e insuficient, daca cineva crede ca aceste amenintari publice trebuie cercetate de justitie, atunci poate face si el o plangere penala, in nume propriu", a scris pe pagina de Facebook Cătălin Teniță, mesajul continuându-se cu indicații despre cum ar trebui redactată și transmisă o plângere de acest fel, în cazul în care vor și alții să se alăture demersului.

Totodată, până miercuri a prânz, aproximativ 500 de reclamaţii au fost primite de Consiliul Naţional al Audiovizualului după ce Sebastian Ghiţă a ameninţat protestatarii din Piața Victoriei, a anunțat Digi 24. Inclusiv unele organizații au depus plângeri la CNA.

Sursa foto: Facebook / Cătălin Teniță

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.