Vineri, 05 Aprilie 2019 15:10

EXCLUSIV! Poziția RAFINĂRIEI PETROTEL-LUKOIL în legătură cu comentariile primarului Ploieștiului, Adrian Dobre

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanții Petrotel-Lukoil au răspuns, vineri, la solicitarea Telegrama de Prahova, pentru un punct de vedere după informațiile apărute în presa locală, în ultima perioadă, și comentariile făcute în ultimele zile, la adresa rafinăriei, de primarul municipiului, Adrian Dobre. Aceștia au oferit o serie de detalii referitoare la incidentul din 1 aprilie, dar și la rezultatele monitorizării calității aerului din ultimele zile. 

"În data de 1 aprilie 2019, după oprirea pentru lucrări de mentenanță, a fost inițiată procedura de pornire a Rafinăriei. Pe parcursul acestei proceduri a apărut un incident tehnic care a condus, pentru o perioada de 12-15 minute, la arderea de gaze în faclă cu degajare de fum. De asemenea, pe parcursul nopții, la două stații de monitorizare a calității aerului au fost înregistrate depășiri ale nivelului de emisii. În conformitate cu cerințele legale, rafinăria a transmis în timp util notificări privind procesul în care se află instalațiile tehnologice, către autoritățile de mediu. În perioadele de oprire/pornire ale Rafinăriei, există un regim tranzitoriu în care, până la intrarea în parametrii normali de funcționare, există posibilitatea depășirii limitelor normale ale emisiilor, însă fără a ajunge la situații de risc pentru populație. PETROTEL-LUKOIL îndeplinește mereu cele mai stricte cerințe de mediu și de protecție a muncii pentru angajații și cetățenii orașului și informează în mod regulat autoritățile responsabile de monitorizarea calității mediului, precum și locuitorii din vecinătate, prin canale oficiale și mass-media. În paralel cu monitorizarea efectuată de organismele specializate, PETROTEL-LUKOIL efectuează în plus o monitorizare proprie, după ce a fost pusă în funcțiune o stație nouă de automonitorizare în zona “Laguna” situată în cartierul Mihai Bravu", au răspuns reprezentanții Petrotel-Lukoil, la solicitarea Telegrama de Prahova.

Referitor la vizitele efectuate de primarul municipiului, două seri la rând, la rafinăria din Mihai Bravu, "conducerea Rafinăriei a răspuns afirmativ solicitărilor domnului A. Dobre, prezentându-i, noaptea, operațiunile tehnologice direct în tabloul de comandă al proceselor de producție. Consideram acuzațiile și defăimarea din partea primarului ca fiind nefondate. Credem că o astfel de atitudine față de angajații rafinăriei, care sunt locuitori ai orașului Ploiești și ai împrejurimilor sale, este profund ofensatoare. Conducerea PETROTEL-LUKOIL speră că astfel de vizite de noapte nu se vor repeta pentru a nu pune presiune asupra angajatilor, permițând organelor specializate de control, conform legilor, să desfășoare astfel de acțiuni, după cum se și întâmplă în aceste zile, pentru  a avea standardele cele mai  înalte de mediu și siguranță industrială", după cum se mai arată în răspunsul formulat de reprezentanții Petrotel-Lukoil, pentru Telegrama.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.