Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Printre proiectele depuse de Primăria Ploieşti în speranţa atragerii de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană se numără şi refacerea ieşirii din municipiu spre Bucov şi, mai departe, spre Buzău. Autorităţile locale estimează că modernizarea străzii Ştrandului, care include şi refacerea aşa-zisului giratoriu al ruşinii de la Centura de Est, consolidarea şi lărgirea podului de la Obor şi amenajarea unei staţii de transport public, va ajunge la un impresionant cost de aproape 60 de milioane de lei, echivalentul a aproape 13 milioane de euro. Studiul de fezabilitate a fost aprobat recent de Consiliul Local, în condiţiile în care primarul Dobre…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Primăria Ploiești a anunțat că, pe 4 ianuarie 2019, administrația locală va organiza o dezbatere publică cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea ajustării prețului de producere - transport - distribuție a energiei termice destinată SACET, livrată de operatorul VEOLIA ENERGIE PRAHOVA SRL, în municipiul Ploiești. "Recomandările se formulează în scris (semnat, datat și cu datele de contact ale expeditorului) și se depun personal și/sau se transmit prin poștă, la sediul Regiei Autonome de Servicii Publice – Ploiești, Piața Victoriei, nr. 17", se arată în informarea transmisă de Primăria Ploiești. Dezbaterea va avea loc vineri, 4 ianuarie, de la…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
După proiectele pentru aşa-zisele terminale multimodale - care includ şi componente de management al transportului public şi modernizarea de staţii - şi după parteneriatele cu Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Mediului pentru înnoirea parcului auto, Primăria Ploieşti propune şi două ambiţioase proiecte europene pentru modernizarea depourilor. Ambiţioase cel puţin ca sume, cele două obiective de investiţii depăşesc 90 de milioane de lei, sunt propuse în cadrul axei de finanţare de la UE dedicate mobilităţii urbane şi propun modernizarea şi dotarea halelor existente, plus realizarea unei noi clădiri administrative, a unei clădiri pentru repararea autobuzelor electrice şi a unui post de alimentare…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Primăria Ploieşti a comandat o expertiză tehnică vizând situaţia pasajului rutier din zona Oborului, la ieşirea spre Bucov, iar verificările arată că podul a ajuns într-o avansată stare de degradare, cu grave probleme structurale şi elemente de structură puternic degradate şi afectate de infiltraţii şi rugină. Concluziile sunt că podul de pe strada Ştrandului, pe unde trec zilnic mii de maşini, are nevoie de lucrări de reabilitare şi înlocuire a unor elemente. Vestea bună este că refacerea podului, cu tot cu realizarea unor piste de biciclete, e inclusă de municipalitate într-un proiect recent propus pentru atragerea de fonduri europene, proiect…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Autorităţile ploieştene depun deouă cereri de finanţare de la Uniunea Europeană pentru proiecte de "regenerare urbană" a unor zone defavorizate, vizând cartierele Râfov şi Pictor Rosenthal. Conceptul de regenerare a zonelor marginalizate are o axă de finanţare special dedicată în actuala sesune de la UE, iar reprezentanţii Primăriei Ploieşti speră să realizeze investiţii de peste 45 de milioane de lei, echivalentul a aproape 10 milioane de euro, din care contribuţia proprie a beneficiarului abia depăşeşte un milion de lei. Separat, pentru un alt cartier periferic, Bereasca, autorităţile au aprobat recent un proiect de construire de locuinţe sociale. Consiliul Local, forul…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Consiliul Local Ploieşti a aprobat zilele trecute un proiect care vizează refacerea albiei pârâului Dâmbu şi realizarea unor lucrări de apărare de mal, pe o porţiune de 150 de metri lungime, în zona Polux din nordul municipiului, aproape de depoul de tramvaie al TCE. Proiectul, aprobat recent, are o valoare estimată la aproape un milion de lei, cel mai probabil va fi realizat din fonduri proprii, însă nu se ştie sigur dacă şi când va intra şi pe lista de investiţii prioritare. Autorităţile au identificat probleme în această zonă, în special la cele două podeţe existente şi la podul care…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
După o primă amânare, acum circa o săptămână, Consiliul Local Ploieşti a aprobat în cele din urmă o hotărâre prin care impune impozite locale majorate cu până la 500% pentru clădiri şi terenuri abandonate de proprietari. Această supraimpozitare se aplică în baza unei hotărâri din 2017 şi vine după ce, în ultimele luni, o comisie mixtă a efectuat controale pe teren şi a trimis notificări către proprietari. Hotărârea nr. 603 din 2018 a Consiliului Local Ploieşti, adoptată joi, cuprinde o listă cu 35 de proprietăţi şi stabileşte pentru fiecare în parte, în funcţie de situaţiile constatate în teren, majorări de…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Autorităţile ploieştene au acceptat, la începutul acestei luni, o donaţie din partea Uniunii Elene din România, care a oferit gratuit două busturi, ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi dramaturgului Ion Luca Caragiale. Consiliul Local a decis ca bustul lui Cuza să fie amplasat în imediata vecinătate a noului sediu al Primăriei, într-un rond rămas amenajat de pe vremea când clădirea era deţinută de Petrom. Conform înţelegerii cu donatorii, Primăria Ploieşti se obligă să se ocupe de realizarea soclurilor şi montarea celor două statui. În cazul lui Al.I. Cuza, soclul va fi construit într-un rond din vecinătatea sediului administraţiei locale, pe…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Printr-o dispoziție semnată în ultima zi lucrătoare înaintea minivacanței de Crăciun, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a stabilit programul după care vor fi recuperate, de către angajații instituției, zilele libere acordate de Guvern pe 24 și 31 decembrie. Conform dispoziției date de primarul Adrian Dobre, zilele libere acordate suplimentare de Guvern față de cele prevăzute de Codul muncii, adică cele de 24și 31 decembrie, vot fi recuperate astfel, la nivelul instituției: - 7 - 10 ianuarie: prelungirea programului cu o oră (16.30 - 17.30) - 11 ianuarie: prelungirea programului cu 2,5 ore (14.00 - 16.30) - 14 - 17 ianuarie: prelungirea…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Propunerea de preluare a unui teren de pe strada Torcători din proprietatea Ministerului Apărării în cea a Primăriei Ploieşti a fost amânată, două şedinţe la rând, de către consilierii locali, după tot atâtea "sesiuni" de scandaluri în forul legislativ şi contre acide între primarul Dobre, susţinut de colegii din PNL, pe de o parte, şi reprezentanţii majorităţii PSD-ALDE pe de altă parte. În şedinţa de joi a forului legislativ ploieştean, proiectul nici măcar nu a intrat pe ordinea de zi, în lipsa unui aviz, aşa că astăzi a fost convocată o nouă şedinţă de Consiliu Local, însă tot fără succes,…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
După ce aprobaseră, în noiembrie, contractarea unui împrumut bancar, în valoare de 27,5 milioane de lei, autorităţile ploieştene au decis, vineri, să ia un credit de 32 de milioane, din care să achite cheltuielile care i-ar reveni pentru cofinanţarea unor proiecte europene propuse. Hotărârea de acum a Consiliului Local o anulează pe cea de luna trecută, iar pe noua listă de investiţii mai apar câteva proiecte de investiţii în plus, acesta fiind şi motivul majorării sumei. Decizia de vineri apare după ce forul legislativ amânase, cu o zi înainte, discuţia acestui subiect şi după ce, anterior, primarul Adrian Dobre propuse…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Consiliul Local, forul legislativ al Ploieştiului, a aprobat valorile taxelor şi impozitelor locale care vor fi aplicate în municipiu în 2019. Decizia a fost luată joi, după o şedinţă maraton a CL, începută cu un concert de colinde şi continuată cu un nou scandal între reprezentanţii PNL şi cei ai majorităţii PSD-ALDE, pe tema unor proiecte care nu au putut fi puse în discuţie pentru că nu aveau toate avizele necesare, proiecte care vizeau primirea unui teren de 7,3 hectare de la MApN pe strada Torcători sau depunerea unor cereri de finanţare pentru construirea de grădiniţe din fonduri europene. Revenind…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Aflată printre cele mai "proaste" şosele din Ploieşti, strada Vaslui, situată în zona Traian, a intrat în acest an într-un program de reparaţii, însă problema este că au venit ninsorile, a venit îngheţul, mai sunt câteva zile până la finalul anului, iar strada nu mai iese din acest program, senzaţia generală fiind că zona a fost total abandonată. Ploieştenii care locuiesc aici fac un apel către autorităţile locale, iar un cititor "Telegrama" ne-a trimis mai multe fotografii, făcute în această iarnă, care surprind modul dezastruos în care arată trotuarele şi "carosabilul", dacă-i putem spune aşa. "Primăria a început şi nu…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Oraşul Vălenii de Munte urmează să aibă o şosea de centură, după lungi discuţii cu privire la siguranţa şi fluidizarea traficului rutier din localitate. Primarul oraşului, Florin Constantin, a anunţat că autorităţile vor lansa vineri licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate. Primăria doreşte să realizeze o centură ocolitoare, care să preia o bună parte din fluxul de trafic de tranzit, în contextul în care, în prezent, localitatea e "tăiată" în două de Drumul Naţional 1A, Ploieşti - Cheia - Săcele, iar pe câteva tronsoane apar adesea blocaje, în special în zona trecerilor de pietoni din centrul oraşului. Prima etapă a…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministerul Dezvoltării a lansat în această săptămână o licitaţie publică, pentru achiziţionarea câtorva zeci de autobuze electrice noi, plus staţii de încărcare aferente, din fonduri de la Uniunea Europeană. Nouă mijloace de transport noi urmează să fie livrate, la finalul procedurii de achiziţie, către Primăria Ploieşti, care mai aşteaptă, pe aceeaşi "reţetă", alte 20 de tramvaie şi 20 de troleibuze, care vor fi luate tot de minister prin fonduri europene. Acest parteneriat, aprobat acum câteva luni, merge pe ideea unor achiziţii făcute la nivel centralizat, pentru mai multe localităţi, în speranţa obţinerii unor preţuri pe bucată mai reduse. Totodată, ea …
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Tradiţia concertelor de Anul Nou se încheie în acest an la Ploieşti. Primarul Adrian Dobre explică că situaţia financiară a primăriei nu mai permite acest lucru iar timpul este prea scurt. „Din nefericire sumele acordate de la finanţele publice au venit prea târziu. Timpul era extrem de scurt pentru a mai putea aplica pentru o procedură pentru anul acesta. De Anul Nou vom avea artificii. Anul acesta nu vom avea concerte. Ştiţi foarte bine situaţia bugetară. Bugetul alocat pentru artificii este de 40.000 de lei“, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului. Singurii bani care au mai intrat în bugetul Ploieştiului…
Pagina 7 din 297