Marți, 14 Noiembrie 2017 14:16

Preşedintele Iohannis vine la Ploieşti. Cei de la Primăria Ploieşti au aflat acum că sunt organizatorii evenimentului

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele României, Klaus Iohannis, vine săptămâna viitoate la Ploieşti pentru a participa la dezbaterea „Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire“, potrivit purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi. 


„Miercuri, 22 noiembrie,… Președintele României se va deplasa la Ploiești. Aici va participa la o dezbatere intitulată «Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești». Este o dezbatere organizată de Primăria municipiului Ploiești, în colaborare cu Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești.

Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunitățile României, dar este și un prilej important pentru aleși să își informeze cetățenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale și urbane în România în perioada următoare“, a anunţat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi. 

În mod ciudat, cei de la Primăria Ploieşti, care sunt organizatori ai evenimentului, nu cunosc detaliile acestei dezbateri.  

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.