Joi, 07 Decembrie 2017 12:58

Ce spune Adrian Dobre după ce Primăria Ploieşti a pierdut procesul cu UAP Prahova

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul Adrian Dobre este hotărât să conteste decizia instanţei după ce Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova a câştigat, în prima instanţă, procesul intentat pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Ploieşti prin care administraţia locală se obliga să plătească, de la buget, pierderile înregistrate de operatorul sistemului de termoficare, Veolia Energie.

Este vorba despre Hotărârea nr. 421, adoptată de forul legislativ al Ploieştiului în data de 21 decembrie 2016, prin care autorităţile ploieştene s-au angajat să plătească aproximativ 12 milioane de lei, în baza unei clauze din contractul de delegare a acestui serviciu public, pentru acoperirea pierderilor invocate de Veolia pentru perioada 2012-2015.

Tribunalul Prahova a admis cererea depusă de UAP şi a anulat hotărârea Consiliului Local. Sentinţa, pronunţată marţi, nu este definitivă, ea putând fi atacată.

Reprezentanţii UAP, structură care reprezintă un mare număr de asociaţii de proprietari din Ploieşti, au argumentat faptul că administraţia ploieşteană a refuzat să organizeze o dezbatere publică înainte de adoptarea acestui act normativ, cu toate că au fost depuse mai multe cereri în acest sens.

„Noi am mai avut o acţiune în instanţă făcută de Uniunea Asociaţiilor de Proprietari, câştigată la momentul respectiv de către municipalitate. Dânşii au revenit, deocamdată este prima instanţă, urmează o cale de atac pe această acţiune. În momentul de faţă verificăm cum s-a făcut apărarea respectivă  pentru a vedea ce s-a întâmplat şi ce s-a modificat de la prima acţiune, până la a doua. În altă ordine de idei, acţiunea respectivă, din documentele pe care le avem, se referă la faptul că nu a existat o dezbatere publică. Vreau să vă spun că acel proiect de hotărâre a stat pe site-ul primăriei aproximativ 55 de zile, întrunind condiţiile referitoare la obligaţia de a aduce la cunoştinţa publicului şi bineînţeles dacă există anumite puncte de vedere ale publicului care trebuiau luate în considerare în momentul dezbaterii din cadrul şedinţei Consiliului Local. Ne vom apăra pe această acţiune şi vom verifica cu exactitate ce s-a întâmplat între prima acţiune pe care noi am câştigat-o şi a doua acţiune pe care noi am pierdut-o, în cadrul primăriei, în cadrul aparatului de specialitate. Pentru mine este un mare semn de întrebare. Vom verifica documentele respective“, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului.  

1 comentariu

  • Link la comentariu cart Ploiesti Vest Joi, 07 Decembrie 2017 18:58 postat de cart Ploiesti Vest

    OARE DE CE LOCUITORII PLOIESTIULUI CARE LOCUIESC LA CASE SI NU FOLOSESTE GIGACALORIA SA PLATEASCA SUBVENTIE LA VEOLIA PTR CEI DE LA BLOCURI SI CEI DE LA CASE SA PLATEASCA GAZELE NATURALE LA PRETURI FOARTE MARI ?

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.