Marți, 12 Iunie 2018 15:53

Primarul Ploieştiului discută la Guvern despre piste de biciclete şi lărgirea pasajului din zona Podul Înalt | VIDEO

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a participat marţi la o întâlnire între reprezentanţii Guvernului României şi cei ai Asociaţiilor Municipiilor. Înainte de plecare, edilul a anunţat că vrea să discute cu autorităţile centrale despre mai multe proiecte europene pregătite la Ploieşti, vizând realizarea unor piste pentru biciclete şi extinderea la patru benzi a şoselei de la ieşirea spre Târgovişte, inclusiv pe sub pasajul de cale ferată din zona respectivă.

În cazul pistelor de biciclete, primarul Adrian Dobre a precizat că sunt situaţii în care, din cauza lăţimii relativ mici a unora dintre străzi, acestea n-ar putea fi realizate, discuţiile la nivelul guvernamental vizând o eventuală modificare a normativelor în privinţa lăţimii minime a unei căi de circulaţie. Pentru a doua problemă, cea legată de pasajul de cale ferată situat în zona Podul Înalt, Primăria Ploieşti solicită să primească acest obiectiv în administrare, pentru derularea unui proiect european de lărgire a şoselei.

"Intenţia noastră este să realizăm, în cadrul proiectelor europene, mai multe piste de biciclete, pentru conectarea zonei centrale. Există un normativ, care nu poate fi respectat ad literam în momentul de faţă. Am avut o solicitare de modificare a acestui normativ şi vreau să văd în ce stadiu este, pentru că altfel, pe anumite porţiuni, nu vom putea realiza aceste piste. Aceasta este una dintre discuţiile pe care le avem. Bineînţeles, doresc şi reluarea discuţiei privind pasajul CF din zona Cantacuzino. Proiectul se apropie de faza finală, singura chestiune care a rămas în discuţie este legată de acest pasaj de cale ferată. Pentru a lărgi şoseaua la patru benzi, suntem obligaţi să avem în patrimoniu acest pasaj. Altfel, din punctul de vedere al legii, nu se poate emite autorizaţia de construire. El se află şi proprietatea statului şi este concesionat către CFR, însă există posibilitatea de subconcesionare. Dorinţa este ca aceste demersuri să fie finalizate în maxim două luni", a declarat, marţi, primarul Ploieştiului.

Adrian Dobre a mai afirmat că, în pregătirea proiectelor europene, Primăria a comandat un studiu de oportunitate pe baza căruia va putea fi depusă cererea de finanţare de la Uniunea Europeană pentru achiziţia a 20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 10 autobuze electrice. Acest studiu trebuie depus până la 15 iulie, urmând ca spre finalul acelei luni sau începutul lui august să poată fi depuse primele cereri de finanţare, a anunţat edilul. Vezi mai jos VIDEO cu declaraţia integrală!

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.