Marți, 09 Octombrie 2018 14:50

Primăria Ploieşti lansează licitaţia pentru un nou centru de radioterapie oncologică, propus la "Schuller"

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La peste două luni de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Local, autorităţile ploieştene anunţă că vor lansa licitaţia pentru construirea unui nou centru de radioterapie, dedicat persoanelor cu afecţiuni oncologice. Licitaţia vizează proiectarea şi executarea propriu-zisă a lucrărilor şi ar putea să fie lansată în această săptămână, clădirea va fi plătită de Primărie şi Consiliul Judeţean, iar autorităţile aşteaptă ca aparatura medicală să fie adusă de Ministerul Sănătăţii. Odată deschis, acest centru ar urma să le uşureze viaţa pacienţilor din Ploieşti şi împrejurimi, care în momentul de faţă sunt nevoiţi să facă naveta pentru a beneficia de acest gen de tratament.

Planurile pentru realizarea acestui centru fuseseră anunţate de conducerea Primăriei Ploieşti încă de la începutul anului, când primarul Adrian Dobre dezvăluia că Ministerul Sănătăţii va asigura dotările necesare, cu bani de la Banca Mondială, iar beneficiarul trebuie să asigure clădirea care să găzduiască această aparatură. La un moment dat, fusese vehiculat un termen, fixat la 1 mai, pentru semnarea contractului de execuţie, termen care, evident, a fost depăşit cu mult. În tot acest timp, autorităţile au reuşit să contracteze doar realizarea studiului de fezabilitate, care a şi fost validat în Consiliul Local în şedinţa de la finalul lunii iulie. La peste două luni de la acel moment, timp în care probabil s-a lucrat la documentaţia de achiziţie, urmează să fie lansată şi licitaţia pentru proiectare şi construirea clădirii. Viceprimarul Cristian Ganea a declarat astăzi că sunt toate şansele ca procedura de selecţie să fie demarată în această săptămână.

Conform studiului de fezabilitate aprobat de forul legislativ ploieştean în iulie, cheltuielile pentru construirea acestui centru sunt estimate la 9 milioane de lei fără TVA. Costurile vor fi suportate printr-un parteneriat între Primărie şi Consiliul Judeţean Prahova, iar noul centru va fi construit în curtea Spitalului Municipal.

CITIŢI ŞI:

Centru de radioterapie oncologică, promis la Ploieşti în 2018

Un aparat care depistează cancerul în doar câteva ore a fost instalat în Ploieşti

"Documentaţia este pregătită, urmează să o transmitem spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Foarte propbabil spre finalul acestei săptămâni va fi lansată licitaţia, care va viza atât contractarea serviciilor de proiectare, cât şi realizarea lucrărilor", a afirmat Cristian Ganea, viceprimarul Ploieştiului.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.