Marți, 04 Decembrie 2018 15:45

Misterul logoului „ploieşti“ a fost devoalat de primarul Adrian Dobre

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Misterul logo-ului din faţa noului sediu al Primăriei a fost elucidat. Primarul Adrian Dobre a arătat că această siglă reprezintă începutul unei colaborări cu mai multe grupuri civice, dar şi cu Ordinului Arhitecţilor Prahova, implicate în promovarea Ploieştiului ca imagine.

„Vrem să schimbăm percepţia despre oraşul Ploieşti. Aici sunt cei care au gândit acel logo pe care îl avem acum în faţa primăriei. Ei sunt cei care au avut acel concept. Mai sunt şi alte lucruri, o serie de imagini care au fost prezentate pe parcursul zilei de 1 decembrie. Mai sunt multe alte idei pe care ne dorim să le punem în practică. Alături de mine se află reprezentanţi ai arhitecţilor. Este un concept pe care nu l-am alterat sub nicio formă. Mi s-a părut normal ca această idee să fie realizată exact aşa cum a fost gândită şi să transmită exact ce trebuia să transmită. Alături de mine se mai află şi domnul Corneliu Eugen Moraru de la „iubesc Ploieştii“. Dorim să ieşim un pic din toate chestiunile negative care se spun despre Ploieşti şi prin acest brand să arătăm şi potenţialul pe care îl are municipiul Ploieşti. S-au făcut acele filmuleţe cu drona cu Ploieştiul prezentate. Au lucrat benevol şi se pare că ne-a reuşit“, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului.

Preşedintele Filialei Prahova a Ordinului Arhitecţilor, Alexandru Bondrea, a arătat că logoul „ploieşti“ cu literă mică a fost ales din considerente estetice.

Primăria nu a plătit conceptul ci doar execuţia, iar aceasta din urmă s-a ridicat la suma de 4.900 de euro fără TVA.

Cei care au contribuit la acest acest concept sunt Teodor Virgil Roncea și Vlad Bucur, de la „Ploieștiul Virtual“, Bogdan Vasilescu și Rareș Irimia, de la „Ploieștiul prin obiectiv“, Marius Moise – canal youtube SkySpirit (filmare cu drona) și Dănuț Rotaru – Daro Film.

Acesta din urmă a oferit și o explicație convingătoare pentru scrierea denumirii Ploiești cu „p“ mic: „Vorbim despre artă stradală modernă, nu despre un înscris oficial”.

Virgil Roncea, un elev al Colegiiului I.L. Caragiale, a prezentat un proiect foarte interesant. „Ploieștiul Virtual“ care îşi propune reconstituirea virtuală a centrului vechi al Ploieștiului, așa cum arăta în perioada interbelică. Clădirile vechi, reprezentative care au fost demolate de regimul comunist vor fi reconstituite în imagini 3 D. Până în acest moment, a reușit reconstituirea a 21 de clădiri care acum nu mai există. Printre ele, sediul vechii primării din zona actualului hotel Prahova sau vechea fațadă a actualului teatru „Toma Caragiu“.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.