Joi, 14 Martie 2019 15:01

Operatorul de termoficare din Ploieşti cere 60 de milioane de lei de la Primărie, pentru despăgubiri şi diferenţe de costuri

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Veolia Energie Prahova, firma care gestionează sistemul de termoficare din Ploieşti, solicită ca administraţia să acorde de la bugetul local o sumă totală de peste 60 de milioane de lei, pentru a acoperi, conform contractului în vigoare, anumite diferenţe de costuri şi penalităţi plătite. Operatorul invocă inclusiv faptul că numărul de abonaţi a scăzut în ultimii ani, precizând că, potrivit aceluiaşi contract, Primăria este, în viziunea Veolia, obligată să achite anumite despăgubiri.

Adresa oficială a ajuns zilele trecute în Primăria Ploieşti, iar în prezent autorităţile verifică datele invocate de operator, raportate şi la clauzele din contractul de delegare a acestui serviciu public. La un prim calcul, municipalitatea ar trebui să plătească în următoarea perioadă, de la bugetul local, peste 60 de milioane de lei, ceea ce ar reprezenta a şasea parte din veniturile Primăriei Ploieşti preconizate pentru 2019. Solicitarea Veolia Energie vine într-un context tensionat, cu mai puţin de două luni rămase din actualul contract şi într-un moment în care municipalitatea nu are foarte multe opţiuni pentru a asigura continuarea acestui serviciu public după data de 1 mai.

Conform solicitării Veolia Energie, peste 35,7 milioane de lei ar trebui plătite de la bugetul Ploieştiului pentru a acoperi diferenţele de costuri ale materiei prime, pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 31 ianuarie 2019. Numai pe luna ianuarie a acestui an, acest aşa-zis ratrapaj ar fi de 5,7 milioane de lei, a calculat operatorul, care invocă o clauză din contractul de delegare care a mai fost folosită şi în anii trecuţi. În 2017, de altfel, Consiliul Local a aprobat o plată de 13 milioane de lei, pentru ceea ce într-un limbaj mai puţin tehnic am putea numi pierderi, mai precis pentru a acoperi diferenţele de costuri cu materia primă pentru perioada 2014-2016. Anul trecut, se discuta despre o sumă de 18 milioane de lei pentru intervalul 2016-2018, însă o decizie oficială a fost amânată. Acum, calculul a ajuns să se apropie de 36 de milioane, pus pe seama faptului că preţul gazului, folosit ca materie primă pentru producerea agentului termic, a crescut considerabil în perioada respectivă.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Ploieştiul ar putea plăti un ratrapaj de 18 milioane de lei către operatorul de termoficare

VIDEO | Rămâne Ploieştiul fără apă caldă şi termoficare? Primarul Dobre spune că negocierile continuă, dar tariful propus e "total inacceptabil"

Cu problema aşa-zisului ratrapaj discutată, ajungem la punctele 2 şi 3 din solicitarea Veolia Energie, care vizează plata unor despăgubiri, invocate tot în baza contractului de delegare. Mai precis, din informaţiile comunicate de reprezentanţii Primăriei Ploieşti, este vorba despre o sumă de aproximativ 12.240.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru costurile cu certificatele de emisii de dioxid de carbon, respectiv o sumă de 12.170.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru costurile neacoperite de tarif cauzate de scăderea cantităţii de energie termică livrată.

Primele semnale conduc spre ideea că operatorul are şanse mari să aibă câştig de cauză cu acest demers sau cel puţin cu o parte din el, mai ales că astfel de diferenţe au mai fost acceptate la plată în trecut, rămânând să se clarifice dacă eventualele despăgubiri solicitate pentru încadrarea în normele de mediu privind emisiile trebuie acoperite de Primăria Ploieşti sau de Consiliul Judeţean, proprietarul centralei termice de la Brazi. Mai departe, presupunând că solicitarea operatorului va fi acceptată din punct de vedere juridic, mai rămâne de lămurit probabil cea mai spinoasă problemă, cea a banilor, în contextul în care conducerea Primăriei Ploieşti estima că în acest an va avea un buget de 360 de milioane de lei şi se plângea că oricum banii nu ajung, ceea ce ar însemna că o cheltuială suplimentară de 16% ar paraliza instituţia şi majoritatea serviciilor de utilitate publică.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.