Joi, 14 Martie 2019 15:34

VIDEO | George Pană: Primarul să vină urgent cu o soluţie pentru termoficarea Ploieştiului, deja a întârziat extrem de mult

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu mai puţin de două luni până la expirarea contractului pentru termoficarea Ploieştiului, oraşul riscă să rămână fără apă caldă după data de 1 mai, iar reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE, care l-au împuternicit oficial pe primar să vină cu o soluţie, reclamă că Adrian Dobre a întârziat foarte mult demersurile, ceea ce face, acum, ca singura variantă întrezăribilă să rămână prelungirea înţelegerii cu actualul operator, probabil la un tarif mult mai mare decât în prezent. Viceprimarul George Pană declară că Adrian Dobre a irosit foarte mult timp, argumentând că discuţiile pe această temă au peste un an vechime, timp în care nu s-a concretizat vreun demers privind lansarea unei noi licitaţii sau crearea unei societăţi proprii care să opereze sistemul.

Într-o declaraţie dată astăzi, George Pană i-a solicitat primarului Dobre să vină urgent cu o soluţie, amintind că acesta a fost mandatat de către Consiliul Local Ploieşti să găsească o rezolvare înainte de 31 martie. În paralel, viceprimarul Cristian Ganea a reclamat că nu există comunicare între factorii de decizie din administraţia ploieşteană.

"Suntem în 14 martie şi primarul Dobre nu a venit cu nicio propunere concretă şi coerentă cu privire la desfăşurarea în continuare a serviciului de termie pe raza municipiului Ploieşti. Îi cer primarului Dobre ca în ultimul ceas să se trezească şi să vină cu o propunere fezabilă şi sustenabilă, astfel încât cetăţenii şi toate celelalte instituţii, şcoli, grădiniţe, spitale, să nu rămână de la 1 mai fără apă caldă şi căldură", a declarat joi viceprimarul George Pană. "În momentul de faţă, toate lucrurile conduc spre ideea că singura soluţie care ne-ar putea rămâne este prelungirea contractului, pentru că domnul primar a întârziat extrem de mult găsirea unei alte ipoteze. A trecut foarte mult timp fără ca primarul să vină cu o soluţie coerentă, cât timp discuţiile pe această temă sunt cel puţin din primăvara lui 2018", a completat viceprimarul.

CITIŢI ŞI:

Operatorul de termoficare din Ploieşti cere 60 de milioane de lei de la Primărie, pentru despăgubiri şi diferenţe de costuri

"Nu am fost invitaţi niciodată la o discuţie serioasă de către primar. Se pare că nu are nicio soluţie, dar nici nu vrea să discute cu noi. Îmi pare rău că se ajunge la asemenea situaţii, îmi pare rău pentru ploieşteni, îmi pare rău dacă vom fi acuzaţi că există o ceartă la conducerea Primăriei, nu este nicio ceartă, pur şi simplu nu există comunicare", s-a plâns şi Cristian Ganea.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO | Rămâne Ploieştiul fără apă caldă şi termoficare? Primarul Dobre spune că negocierile continuă, dar tariful propus e "total inacceptabil"

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.