Joi, 09 August 2018 16:53

ROMÂNIA 100 | Tabără de sculptură, la Ploieşti, cu ocazia centenarului Marii Uniri. Primăria va plăti onorarii de 70.000 de lei

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autorităţile ploieştene au aprobat miercuri organizarea unei tabere naţionale de sculptură în marmură, acest eveniment, care se va afla în 2018 la prima ediţie, urmând să fie dedicat centenarului Marii Uniri. Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală se va derula pe întreaga perioadă a lunii octombrie, la Parcul Municipal Vest, urmând ca toate creaţiile care vor fi realizate aici să rămână în patrimoniul Primăriei.

Consiliul Local Ploieşti a adoptat în şedinţa de joi o hotărâre prin care se stabilesc programul evenimentului, regulamentul şi condiţiile de participare. Practic, artiştii plastici interesaţi vor avea posibilitatea să se înscrie până pe data de 15 septembrie, transmiţând un email sau fax către Uniunea Artiştilor Plastici - filiala Ploieşti, care să conţină două-trei schiţe, din unghiuri diferite, ale lucrării propuse, însoţite de un CV şi cinci fotografii ale unor lucrări de artă monumentală pe care le-au realizat în alte tabere. Va exista o comisie de selecţie, care va alege, pe baza documentelor primite, şapte sculptori, care vor fi invitaţi la Ploieşti, iar deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în data de 1 octombrie 2018, potrivit informaţiilor din regulamentul aprobat astăzi, în care se mai precizează că se caută artişti de renume internaţional la această tabără naţională. Municipalitatea se obligă să le ofere celor şapte participanţi câte 2,5 metri cubi de marmură românească de Ruschiţa.

În costurile suportate de administraţia ploieşteană, prin Casa de Cultură "I.L. Caragiale", intră şi cazarea artiştilor, asigurarea unor cioplitori pentru degrosarea sculpturilor în primele zile ale proiectului şi remunerarea comisarului de tabără. De asemenea, artiştii care vor lua parte la această tabără vor primi suma de 10.000 de lei, brut, de persoană, sub formă de onorarii, condiţia fiind să respecte regulamentul şi să finalizeze sculpturile în decurs de o lună. În schimbul acestei sume, monumentele care vor fi realizate astfel vor rămâne în partimoniul Primăriei municipiului Ploieşti.

Tabăra este organizată de Primărie şi Casa de Cultură "I.L. Caragiale" Ploieşti, în parteneriat cu filiala Ploieşti a Uniunii Artiştilor Plastici, Asociaţia 24pharte, Parcul Municipal Vest, TCE, SGU, Filarmonica "Paul Constantinescu" şi Teatrul "Toma Caragiu".

(foto: modernism.ro)

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.