Joi, 15 Noiembrie 2018 11:02

Noile exponate intrate în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie pot fi văzute în cadrul expoziției lunii noiembrie, dedicate României Mari

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sub egida programului național „România, 100 de ani”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova găzduiește în luna noiembrie, la sediul său din Ploiești, expoziţia temporară „România Mare. Repere internaţionale 1918 - 1919”. În cadrul acesteia, vizitatorii pot vedea bunuri culturale de excepţie:  globul pământesc (1920) și Pactul Societăţii Naţiunilor (1919), ambele numărându-se printre achiziţiile recente în patrimoniul muzeal al instituţiei.

În aceeași notă trebuie spus că, în această săptămână, la Muzeul de Istorie a debutat seria întâlnirilor cu elevii, organizată în contextul celebrării centenarului Marii Uniri. Marți, pe 13 noiembrie, în cadrul unei lecții din Parteneriatul Educațional, muzeograful Monica Cîrstea a susținut o activitate cu tema „100 de ani de la Marea Unire", la care au participat elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Lacul Turcului, coordonați de profesoara de istorie Nicoleta Bucurică. Copiii au aflat, cu acest prilej, într-un cadru mai puțin obișnuit, detalii despre evenimentele petrecute acum 100 de ani, care au contribuit la înfăptuirea idealului național.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.