Marți, 28 Februarie 2017 09:34

Profesorul care a transformat Ploieștiul într-un mic Silicon Valley

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lucrând cot la cot cu elevii, a construit în ani acest mini-Silicon Valley prahovean, unde copiii cer să vină și vara la pregătire și o sună cum se întoarce din concediu: „Doamna, când începem?”.

Cum intri în Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, n-ai cum să nu te oprești în dreptul panourilor nesfârșite cu olimpici la română, fizică, biologie, chimică, informatică. Vârf de listă pe unul dintre ele, cu o poză tip buletin în care apare un elev brunet, tuns periuță: Mircea Pașoi, Argint la Olimpiada Internațională de Informatică, 2005, clasa a XI-a. (Câțiva ani mai târziu, co-fondatorul unui agregator de știri cumpărat de Twitter.) Profesor: Daniela Lica.

Lica are 49 de ani și predă informatică la Caragiale de aproape 25. Cu o istorie care datează încă din secolul XIX, colegiul are o atmosferă cât se poate de contemporană. Puști cu freze în ochi și tricouri cu mesaje de genul „A different story” se agită pe holuri că n-au citit lecțiile sau că au luat un 4 la română, cupluri se ascund pe la colțuri și se despart cu greu când sună de intrare. Printre ei se aud profesoare cu câte-un „Baftă la teză!”, sau „Ruj și machiaj mai puțin!”. Clasele au geamuri prin care te poți uita la ore, iar pereții sunt împânziți de portrete cu modele, precum Marie Curie. La etajul doi, lângă o fereastră prin care se zărește creasta înzăpezită a Bucegilor, se află laboratorul de Multimedia „Constantin Pârvulescu” – teritoriul lui Lica.

În laborator, câțiva copii fac zarvă în jurul profesoarei și așază prăjituri și sucuri pe o bancă. Sunt ca-n familie, după cum spune ea: cu ei se simte ca acasă, iar ea e suma elevilor ei. E 15:30, „azi terminăm pe la 19:00”, le spune serioasă, „ochii la mine – poate și 19:20”. Cei aproape 20 de elevi, de la a V-a la a VIII-a, fac pregătire suplimentară la informatică și sunt una dintre cele șapte grupe din „Centrul Județean de Excelență Prahova”. Copii din clasele V-XII din întregul județ intră prin concurs, au locuri fruntașe la olimpiade și visuri să lucreze la Google. „Am auzit că la matematică ați făcut bazele de numerații 2 și 3”, le spune profesoara, în timp ce copiii pornesc calculatoarele. „Daaa”, se aude în cor. „Pe asta vom lucra și noi astăzi.” E important ca informatica și matematica să se urmărească una pe alta, pentru că matematica pune bazele înțelegerii informaticii. Și Lica a absolvit mai întâi Facultatea de Matematică a Universității București, în ’89, ademenită în lumea cifrelor de profesoara din liceu. Dar a predat matematică doar câteva luni, în Răchițele, Iași, fiindcă a venit Revoluția, apoi a rămas însărcinată cu fiica ei și a intrat în concediu postnatal. În ’91 s-a întors la catedră la Liceul Energetic din Ploiești, ca profesor de informatică.

Pe-atunci nu existau nici manuale și erau doar o mână de profesori, „care deveneam instant autodidacți”. Fiindcă făcuse doar vreo doi ani de informatică în facultate, s-a pus pe studiu. A început cu o navetă „ceva de speriat” la Facultatea de Informatică de la Universitatea București, apoi s-a transferat la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești. În ’93, a intrat prin concurs la Caragiale, la catedra de informatică.

Așa a început să descopere ceva ce, spune ea, matematica nu are: „E mai puțină monotonie în informatică, feedbackul este direct, imediat, e altfel”.

Lucrând cot la cot cu copiii, cu ore suplimentare (neplătite, până să existe Centrul), Dana Lica și-a construit în ani acest univers propriu, acest mini-Silicon Valley prahovean care aduce medalii naționale și internaționale încă de la mijlocul anilor ’90, unde copiii se antrenează în discuții despre cod, cer să vină și vara la pregătire și o sună cum se întoarce din concediu: „Doamna, când începem?”.

În laborator, Lica îi captivează prin întrebări interminabile. „Care sunt cifrele de bază pentru 10? Vreau să convertiți din baza 10 în baza 2.” Glumește: „Îl notăm cu x, aveți ceva împotrivă?”. Alte întrebări: „Ce înseamnă divizor propriu?”, „Aici cum am ajuns?”, „Să vedem cât de aproape de adevăr sunteți. Luăm toate numerele între a și b și ce se întâmplă?”. Îi mai ia peste picior: „Verificăm divizorul? Ce chestie!”. Când încep să se agite, aruncă o glumiță de profil: „Alo! Atenție la sursă, adică la mine, da?” Apoi, puțină concurență: „Dau un 10 cui remarcă o scăpare!”.

„Abia acum sunt mulțumită”, spune, după ce un elev descoperă greșeala din expresia stufoasă de pe tablă. „Bravo, pătrățel!” Școala s-a golit, seara s-a lăsat, elevii încă rezolvă probleme. „Eu pot să vă ajut să găsim o variantă extrarapidă”, le spune profesoara. „Dar voi cât de șmecheri sunteți, cum ați face?”

Citiți continuarea pe proiectulmerito.ro.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.