Vineri, 19 Mai 2017 12:50

Zeci de teme fascinante, pe care nu le găsești în niciun manual de istorie, prezentate la Ploiești 

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

40 de lucrări semnate de profesori de istorie din Prahova, dar și din alte județe, ba chiar din Republica Moldova, au fost înscrise la cea de-a XI-a ediție a sesiunii anuale de referate organizate de Societatea de Științe Istorice din România - filiala Prahova care a avut loc vineri, pe 19 mai, la Colegiul Național "I. L. Caragiale" din Ploiești. Este vorba, în unele cazuri, chiar despre rezultatul a ani de cercetare, cu tot ceea ce presupune acest lucru atunci când tema vine din istoria locală, un domeniu unde, în funcție de subiect, resursele sunt, uneori, deosebit de sărace. "Suntem una dintre filialele care nu numai că reușim să organizăm acest eveniment, ci chiar să o facem anual, iată, de 11 ediții, iar de câțiva ani rezultatele acestor cercetări sunt editate în volumul «Istorie și societate. Studii și comunicare»", ne-a declarat prof. Carmen Băjenaru, președintele filialei care a organizat evenimentul. 

Sesiunea a fost deschisă de invitatul special, conf. dr. Iulian Oncescu, de la Universitatea "Valahia" din Târgoviște, cu prezentarea "Oameni și locuri, gânduri și fapte de la istoria națională la istoria locală. Dâmbovița" . Acesta a trecut în revistă, totodată, și provocările pe care le întâmpină un profesor de istorie în munca de cercetare, mai ales când vine vorba despre aspecte legate de istorie locală.

Întâlnirea, în sine, a dezvăluit, ca de fiecare dată, fețe nebănuite ale istoriei. Este vorba despre acele povești transformate în știință prin dovezile istorice descoperit și valorificate de dascăli, dincolo de munca de la catedră, despre acele detalii savuroase care fac istoria mult mai mult decât o înșiruire de date, evenimente, fapte și decizii.

Un exemplu este, iată, lucrarea "Patrimoniul la răscruce. Digitizarea crucilor de piatră și a monumentelor de eroi din Prahova", expresia unui efort intens care își propune să se concretizeze în cartografierea, măcar la acest nivel, județean, a obiectivelor istorice care îndeplinesc toate criteriile pentru a fi catalogate ca monumente istorice, dar care în zilele noastre mai au semnificație doar pentru pasionații din domeniu. "Cercetarea este bazată pe un parteneriat între Institutul Național al Patrimoniului și Asociația Eurocentrica", prin care am încercat să răspundem unor nevoi, între care «insuficiența legală», așa cum am numit-o noi. Mă refer la faptul că legea face trimitere doar la monumentele clasate, în timp ce toate celelalte sunt lăsate în voia sorții. Ne-am propus să facem o documentare a obiectivelor care îndeplinesc toate criteriile pentru a i clasificate ca monumente istorice, iar într-o primă etapă am reușit să identificăm, în arealul dintre DN 1B și limita sudică a județului, aproximativ 35 de cruci de piatră care s-ar califica pentru clasare, pe lângă cele numai șase care sunt clasate deja. Depunem eforturi pentru ca ele să fie măcar protejate, iar aici nu ne putem baza pe lege, ci pe conştiinţă. Și pentru asta mergem către viitorii consilieri locali, primari, adică spre elevii de astăzi, din localitățile în care identificăm aceste obiective. Îi implicăm pe copii în ateliere tematice din care să înțeleagă importanța realizării acestei punți între trecut și prezent. Convingerea mea este că actuala stare a acestor obiective nu este neapărat dovadă de rea-voință, ci rezultatul indiferenței  autorităților", a explicat Bogdan Șandric, autor al cercetării alături de Liviu Iancu, Marius Streinu, Oana Borlean, Mihaela Buruiană și Iuliana Damian.

Lucrările prezentate la cea de-a XI-a sesiune anuală de referate organizată de Societatea de Științe Istorice din România - filiala Prahova:

  1. CONF. UNIV. DR. ONCESCU IULIAN (Univ. Valahia Targoviste) - "Oameni si locuri, ganduri si fapte de la istoria nationala la istoria locala. Dambovita".
  2. DR. GHEORGHE MARIANA - "Marea Unire din 1918-propunere de schema metodica".
  3. IANCU TUDOR - "Evolutia demografica a unei localitati rurale prahovene - Ciumati in primele trei decenii ale secolului al XX-lea. Efectele Primului Razboi Mondial".
  4. ȘANDRIC BOGDAN,   IANCU   LIVIU,   STREINU   MARIUS,   BORLEAN   OANA, BURUIANĂ MIHAELA, DAMIAN IULIANA (București) - Proiectul cultural "Patrimoniu la rascruce. Digitizarea crucilor de piatra si a monumentelor de eroi din judetul Prahova. Stadiul cercetarii".
  1. PRUNĂ EUGEN - "Aspecte referitoare  la situatia actiunilor pro romanesti  in Basarabia postbelica".
  2. BĂJENARU CARMEN VERONICA - "Povestile Eroilor necuvantatori ai Primului Razboi Mondial".
  3. Prezentare carte: "Oameni si institutii in Ploiestiul sfarsitului de sc. XIX (1978 - 1900)" - Emilia Luchian si Nicolae Petrescu Redi
  4. LUCHIAN EMILIA - "Ploiesteanul - chip si masca".
  5. CIOBOTARU ALINA   (Bucuresti) - "Mosoare   antice  din  metale pretioase. Tipologie  si functionalitate".
  6. ILINCUȚA MARIA - CRISTINA - "100 de ani de la eroismul soldatilor comarniceni"
  7. DAMIAN IULIANA (Bucuresti) - "Ornamente zoomorfe in piatra de la cateva monumente prahovene. Fragmente dintr-un repertoriu".
  8. PÎRVU MARIAN - "Probleme sociale in presa prahoveana la inceputul secolului al XIX lea"
  9. ENE LAURA - "Melusine - O poveste medievala".
  10. RADU ANGELA,  RADU  GHEORGHE - "Neagoe     Basarab  contemporanul lui Niccollo Machiavelli".
  1. PETCO MARIA (Iaroslavele, Rep. Moldova) - "Gandirea critica - abilitate cognitiva superioara".
  2. MOTOAȘCĂ ROXANA (Brașov) - "Atitudini ale populatiei din Romania fata de problema everiasca in anii '30".
  3. GAVRILĂ MARIANA-LETIȚIA (Brașov) - "Biserica romaneasca din Scheii Brasovului - lacas de cultura in secolul al XVI"I.
  4. BÎLGĂ GHEORGHE - "O pagina neagra din istoria exploatarii titeiului romanesc".
  5. NEDELOIU VERGINIA - "DIDAHIILE - Primele luari de pozitie dare si curajoase".
  6. PĂDURARU ELENA - "«Straja Tarii» in preliminariile celui De-al II -lea Rdzboi Mondial".
  7. ȘERBAN IACINT- "Viata politica a Florestiului interbelic".
  8. SIMA MARIANA - "Colonialismul francez- primul Imperiu (secolele al XVI- lea - al XVIII-lea)".
  9. TOMESCU ROXANA (Curtea de Argeș) - "Inovatie in procesul didactic cadrul ERR (Evocare-Realizarea sensului-Reflectie".
  1. POSEA MADALIN - "Callatis".
  2. DRĂGOIU CORINA (Brașov) - "Marea Unire in presa romdneasca și internationala. Scurte adnotari".
  3. Dr. GHERHEȘ ILIE (Baia Mare) - "Promovarea concursurilor de copii frumosi si a jocurilor in cadrul serbarilor scolare de la sfarsitul secolului al XIX lea si inceputul secolului lea XX lea. Studiu de caz: Maramures, Satmar, Salaj"
  4. GHERHES MIHAELA CRISTINA (Baia Mare) - "Copilaria mea la bloc in perioada comunista".
  5. Dr. ARDELEAN AMALIA (Baia Mare) - "Portul popular in comuna Grosii Tiblesului, jud. Maramures"
  6. BÂGIU RAZVAN CRISTIAN - "Ideea de Europa in Principatele Române".
  7. IONESCU IOANA - "Mănăstirea Turnu din Targsoru Vechi, judetul Prahova".
  8. IOVAN ȘTEFAN - "Cetatile dacice si rolul lor in istoria locala".
  9. IOVAN RAMONA - "Corelarea interdisciplinara a istoriei ca forma moderna de organizare a invatarii"
  10. MERLĂ VERONICA - "Anatomia unui sistem: Inchizitia".
  11. MUȘAT MIHAELA (Bucuresti) - "Principiul coerentei intre comunicarea verbala si comunicarea nonverbalala clasa"
  12. pr. prof. dr. SPĂTARU MHIAIL-SORIN - "Miscarea unionista din Principatele Române, in context european".
  13. dr. ZORILĂ POLIN - "Muzica culta ploiesteana in epoca moderna".
  14. APOSTOL DANIEL A (Țăndărei, Ialomița) - "Din activitatea stiintifica a dascălilor ialomiteni in perioada interbelica".
  15. PANDELACHE LAURA - "Presa liberala in Romania moderna - Ziarul Romanul".
  16. CORNECI CRISTINA - "Banca Nationala si 125 de ani de leu romanesc".
  17. TĂNASE CLAUDIA - "Arta Renasterii - intre sublim si miraculos".

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.