Luni, 19 Iunie 2017 10:32

VIDEO - Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" din Ploiești intră în competiția Euroscola

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa C. N. "Ion Luca Caragiale" și-a anunțat intrarea în competiția Euroscola, concursul național pentru licee derulat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Tema acestei a X-a ediții este „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”, iar la Ploiești ea va fi abordată de o echipă formată din 23 de elevi de clasa a IX-a și a X-a din cadrul colegiului, coordonată de prof. Marilena Colț, prof. Nicoleta Deaconu și directorul unității de învățământ, prof. Carmen Băjenaru.

Pe parcursul proiectului, liceenii implicați vor afla informații despre clădirile din Prahova înscrise în Patrimoniul Cultural Naţional, inclusiv cea în care funcționează colegiul pe care-l reprezintă, și vor fi îndrumați să descopere personalităţile care au absolvit Colegiul "Ion Luca Caragiale", pe parcursul acțiunilor derulate sub tema specifică ediției. Cât despre aceasta, trebuie menționat că a fost aleasă în contextul în care 2018 va fi proclamat, potrivit unui acord provizoriu al Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, „Anul european al patrimoniului cultural”.

La finalul săptămânii trecute, elevii din echipa Colegiului Național "I. L. Caragiale" au participat la una dintre acțiunile organizate în cadrul proiectului, un episod dedicat bibliotecii unității de învățământ.

"Patrimoniul cultural include vestigii ale trecutului care îmbracă forme și aspecte variate. Printre acestea se numără monumente, situri, tradiții, cunoștințe și forme de expresie ale creativității umane transmise de la o generație la alta, precum și colecții păstrate și gestionate în muzee, biblioteci și arhive. Scopul acestei inițiative este de a aduce mai puternic în centrul atenției istoria și valorile europene și de a întări sentimentul existenței unei identități europene", precizează Biroul de Informare al Parlamentului European în România, pe site-ul Euroscola.

Până la 10 octombrie, echipele participante vor depune proiectele lor la BIPE România. În acestea trebuie să se regăsească inclusiv prezentarea în limba engleză sau franceză şi în limba română a unui obiect de patrimoniu din localitatea sau din județul de reședință, cu prezentarea argumentelor care îi conferă valoarea de patrimoniu în context național și european (arhitecturală, istorică, artistică, ştiinţifică ș.a.m.d.) și a modului în care trebuie protejat și promovat.

Echipa câștigătoare va participa, anul viitor, la Ziua Euroscola, un eveniment organizat la Strasbourg și care reunește, anual, peste 500 de elevi din Uniunea Europeană.

Programul Euroscola a fost creat de Parlamentul European pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția Uniunii Europene. Programul reunește periodic elevi de liceu din cele 28 de state membre, oferindu-le ocazia, pe parcursul unei zile, de a afla cum funcționează Parlamentul European, de a se cunoaște între ei, de a-și împărtăși viziunile și așteptările.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.