Marți, 06 Februarie 2018 09:38

OLIMPIADA NAȚIONALĂ de ASTRONOMIE  - Elevii de la C. N. "Ion Luca Caragiale" Ploiești s-au întors acasă cu două medalii de argint

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aproximativ 200 de elevi de gimnaziu de liceu și profesorii lor, din toată țara, s-au aflat, în perioada 2-5 februarie, la Gura Humorului, în județul Suceava, pentru etapa națională a Olimpiadei de Astronomie. Concursul a constat în două probe, candidații având de trecut de o testare teoretică, cu durata de trei ore, dar și de o probă observațională  (hartă mută şi planetariu), derulată la Observatorul din Suceava. Suplimentar, elevii care vor să acceadă în lotul olimpic, care va reprezenta România la competiţii internaţionale, au susținut şi o probă de patru ore, de analiză a datelor, una cu un grad de dificultate ridicat.

Printre elevii calificați în această etapă a Olimpiadei s-au aflat și prahovenii Iulia Stanciu (cls. a X-a) și Mihai Dragomir (cls. a VIII-a). Cei doi, elevi ai Colegiului Național "Ion Luca Caragiale" din Ploiești pregătiți de prof. Marian Osman, au obținut, după aceste testări maraton, câte o medalie de argint. De asemenea, Iulia a primit și o mențiune acordată de Ministerul Educației Naționale.

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.