Marți, 15 Mai 2018 14:33

ADMITERE LICEU - Calendarul probelor la limbi moderne, pentru admiterea la clasele cu sistem bilingv

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Probele scrise și orale ale testării vor avea loc la Școala Gimnazială "Grigore Moisil" și Școala Gimnazială "H. M. Berthlot" din Ploiești, au anunțat reprezentanții centrului de examen "Grigore Moisil", la publicarea calendarului examenului.

Probele scrise vor avea loc miercuri, 16 mai, la Limba engleză (13.00 - 14.00 și 14.30 - 15.30) și Limba franceză (16.00 - 17.00) și joi, pe 17 mai, la Limba germană (8.00 - 9.00) și Limba spaniolă (9.30 - 10.30).

Probele orale sunt programate să aibă loc joi, pe 17 mai, în intervalul 11.00 - 17.00, la Școala Gimnazială "Grigore Moisil", și vineri, pe 18 mai, în intervalul 13.00 - 19.00, la Școala Gimnazială "H. M. Berthlot".

Graficul ce va cuprinde repartizarea pentru probele scrise va fi afișat marți, iar cel pentru probele orale va fi publicat miercuri, pe site-urile ISJ Prahova (isj.ph.edu.ro), Centrului de Examen "Grigore Moisil" (scoala-grigoremoisil.ro), Colegiului Național "Mihai Viteazul" Ploiești (cnmv.ploiesti.roedu.net#acasa), Colegiului Național "Ion Luca Caragiale" Ploiești (cn-caragiale.ro), Colegiului Național "Jean Monnet" Ploiești (pedagogic.ro) și Colegiului Național "Al. I. Cuza" Ploiești (liccuza.ro).

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.