Marți, 10 Iulie 2018 15:40

O absolventă a Școlii Centrale Câmpina va învăța, din toamnă, în cea mai bună clasă de liceu din țară

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

28 de elevi, majoritatea din București, formează cea mai tare clasă a IX-a din 2018. Printre ei se află, însă, și o prahoveancă, potrivit listelor publicate de Ministerul Educației. Este vorba despre Delia Gorgan, absolventă de la Școala Gimnazială Centrală din Câmpina. Cu 9,9 medie la Evaluarea Națională, a doua din școala ei, și 10.00 media de absolvire a gimnaziului, Delia se numără, de luni, printre elevii clasei de Matematică-Informatică a Colegiului Național "Sf. Sava" din București, prima pe țară după ultima medie de admitere, 9,91.

O altă prahoveancă, Ana Maria Cojocaru, de la CN "Mihai Viteazul Ploiești", a fost admisă la Matematică-Informatică bilingv engleză, la Colegiul "Spiru Haret" București, cu media 9,75. Această clasă a fost formată din absolvenți care au avut medie de admitere cel puțin 9,73, fiind pe locul 9 în topul specializărilor, la nivel național.

La același colegiu, însă în clasa de Matematică-Informatică (9,62 ultime medie de admitere, locul 21 la nivel național) a intrat Miruna Cristina Negoițescu, absolventă a Școlii "Matei Basarab", din Brebu. Media ei de admitere a fost 9,64.

Și unii dintre cei care au optat să facă liceul la Brașov au șansa să studieze în unele dintre cele mai căutate clase din țară. Este, de exemplu, cazul Alisiei Stan care a terminat clasa a VIII-a la Liceul Teoretic Azuga, iar din toamnă va învăța la clasa de Matematică-Informatică a Colegiului Național "Dr. Ioan Meșotă" Brașov (9,48 ultima medie de admitere, locul 46 în topul național al specializărilor, după admiterea 2018).

Citiți și:  ADMITERE 2018 - Prahoveni cu medii cuprinse între 4,40 și 9,93, repartizați în afara județului. Ce școli au furnizat liceeni pentru colegiile celebre din București

Sursa foto: Facebook

 

 

 

 

 

 

   

1 comentariu

  • Link la comentariu Raluca Marți, 10 Iulie 2018 22:45 postat de Raluca

    Sau Maria Serban de la CNNG Campina care din toamna va invata la Bv la Colegiul Andrei Saguna!

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.