Vineri, 02 Noiembrie 2018 15:07

Fără teste grilă la Evaluarea Națională și Bac, în 2019

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea Ministerului Educației a avut, vineri, o consultare cu reprezentanții elevilor, ai părinților și cu sindicaliștii, pe tema introducerii de itemi obiectiv (teste grilă) la probele organizate la Limba și literatura română, respectiv Matematică, la EN și BAC, în vara anului viitor.

Cele mai mari probleme au fost ridicate cu privire la probele la Lb. română, arătându-se că astfel de subiecte nu se pretează pentru verificarea cunoștințelor de literatură.

Ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, a anunțat că introducerea testelor grilă la Bac și Evaluarea Națională nu se va face din 2019.

"Dialogul și consultările cu toți factorii implicați în procesul educațional sunt importante. Am solicitat consultări cu sindicatele din învățământul preuniversitar, cu asociațiile de părinți, cu Consiliul Național al Elevilor și cadrele didactice, pentru a lua cea mai bună decizie cu privire la examenele din acest an. Împreună am ajuns la concluzia că regulile nu se schimbă regulile. În acest an școlar nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte. Sunt 181.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, în acest an școlar, și 154.000 înscriși în clasa a XII-a. Aceștia vor susține EN, respectiv Bacalaureatul în aceleași condiții ca și în anul școlar trecut. Nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor. Modelele de subiecte vor fi postate în această seară, în așa fel încât atât copiii, cât și cadrele didactice să poată lua la cunoștință despre cum trebuie să se pregătească pentru susținerea examenelor din acest an școlar", a declarat Rovana Plumb, la finalul consultărilor.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.