Luni, 13 Noiembrie 2017 10:56

Fost șef al Poliției Rutiere din Buzău, trimis în judecată de procurorii prahoveni după ce ar fi folosit plăcuțe false, ca să nu achite taxa de mediu

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a anunțat trimiterea în judecată a fostului șef de la Rutieră, din cadrul IJP Buzău, acuzat, nici mai mult, nici mai puțin decât de încălcări grave ale legislației rutiere. Mai precis, Vasile Nicolae va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu un număr fals de înmatriculare. "În perioada 06.10.2014-22.06.2015, inculpatul Nicolae Vasile, la data săvârşirii faptelor având calitatea de comisar şef de poliţie – şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Buzău, a condus  pe  drumurile publice şi a introdus în parcarea I.P.J. Buzău, autoturismul marca Alfa  Romeo care nu era înmatriculat şi care avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare BZ 48 FCD. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Buzău", a anunțat PCA Ploiești.

Comisarul şef Vasile Nicolae a demisionat, la începutul anului trecut, după ce ofiţeri din corpul de control al IGPR au făcut cercetări şi pe numele său au deschis un dosar penal. Vasile Nicolae a intrat în bucluc după ce a cumpărat un autoturism adus din străinătate și, ca să evite achitarea taxei de mediu, mergea pur și simplu la ghişeul de Înmatriculări Auto, unde un complice îi punea la dispoziție plăcuțe de înmatriculare pe care le monta la autoturismul pe care îl folosea zilnic, scria Adevărul, la vremea respectivă.

Sursa foto: adevarul.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.