Joi, 12 Aprilie 2018 11:36

Control la Halele Centrale din Ploieşti: Fructe din import, vândute ca fiind produse în România!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţia Locală Ploieşti a efectuat joi un control pe platoul Halelor Centrale şi a aplicat mai multe amenzi pentru comercianţi, principala neregulă constatată vizând etichetarea mincinoasă. Mai exact, fructele sau legumele din import, într-o cantitate mare, erau vândute drept produse româneşti. Mai bine de jumătate dintre comercianţii verificaţi au fost şi sancţionaţi, anunţă Poliţia Locală, care a aplicat amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.

Neregulile au fost descoperite în momentul în care agenţii de la Serviciul Control Comercial al Poliţiei Locale le-au solicitat vânzătorilor documentele de provenienţă a mărfii expuse şi au constatat că multe dintre fructele şi legumele puse în vânzare fuseseră luate din supermarketuri sau depozite en-gros, unde ajunseseră după un lung drum din alte ţări.

"Poliția Locală Ploiești prin Serviciul Control Comercial a desfășurat în cursul zilei de joi, 12.04.2018, o acțiune  de verificare în piața agroalimentară de pe platoul Halelor Centrale, în vederea prevenirii și combaterii actelor de comerț ilicit. Astfel, au fost controlate 15 societăți comerciale, dintre care 8 au fost sancționate pentru expunerea spre vânzare a unor cantități de fructe și legume din import, ca fiind marfă românească. În consecință, polițiștii locali au aplicat amenzi în valoare de 8.500 lei, conform art. 17.5 din H.C.L. 228/2006  privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului", se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Poliţia Locală.

"Pentru intervenția operativă la fața locului a polițiștilor locali, cetățenii sunt sfătuiți să anunțe la dispeceratul instituției - la numărul de telefon 0244/954 - neregulile constatate în piețele ploieștene, cu menționarea indicativului mesei unde își desfășoară activitatea agentul economic", se încheie comunicatul.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.