Duminică, 11 Februarie 2018 12:51

Legi preferențiale pentru magistrații ruși: Judecătorii nu mai pot fi supuși etilotestului

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Rusia, Poliţia nu va mai avea dreptul să aresteze judecătorii care au comis infracţiuni în trafic, chiar şi în caz de conducere în stare de ebrietate. Asta, conform unui amendament al codului rutier care a intrat în vigoare vineri, relatează France Presse.

Noul cod rutier, publicat în Monitorul Oficial rus, interzice poliţiei rutiere să retragă permisul de conducere judecătorilor, să-i supună etilotestului pentru stabilirea alcoolemiei şi chiar să le întocmească un proces verbal în cazul unei infracţiuni rutiere. Singura posibilitate rămasă pentru poliţiştii care doresc să aplice legea este redactarea unui raport despre infracţiunea comisă, care ar urma să fie transmis Ministerului Justiţiei. Un astfel de regim preferenţial exista deja în codul rutier rus, dar se aplica numai procurorilor. Regimul preferențial ar fi menit, după cum susține procurorul general al Rusiei, inițiatorul legii, să 'împiedice poliţia să exercite presiuni asupra procurorilor'.

Rusia rămâne una dintre primele ţări din lume în ceea ce priveşte mortalitatea rutieră, în special din cauza şofatului în stare de ebrietate, dar şi din cauza stării precare a infrastructurii rutiere şi a nerespectării regulilor de circulaţie. Aproximativ 20.000 de persoane mor anual pe şoselele din Rusia.

Sursa: RFI

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.