Sâmbătă, 14 Aprilie 2018 12:57

Ce urmări poate avea în Europa bombardamentul asupra Siriei. Ar putea atacul să ducă la un război mondial?

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iulian Fota, expert pe probleme de securitate, a vorbit la Digi24 despre mesajul pe care SUA și Occidentul l-au transmis atât Siriei, cât și Rusiei prin atacul țintit asupra laboratoarelor și depozitelor de arme chimice de lângă Damasc. Expertul susține că această acțiune a celor trei state va implica inevitabil și restul Uniunii Europene, chiar dacă nu toate ţările vor participa activ la eventuale măsuri militare ulterioare.

„E întrebarea de un milion de puncte: ce vor face Rusia și Iranul. În funcție de reacția lor, vom ști dacă în continuare suntem într-o relație de pace sau brusc am intrat într-o perioadă foarte fierbinte, poate de confruntare militară între mari puteri", a afirmat expertul militar, întrebat la ce am putea să ne aşteptăm în urma bombardamentului declanşat de SUA, Franţa şi Marea Britanie asupra unor baze militare din Siria. "Situația este extrem de delicată, de complicată. Suntem într-un punct de referință al relațiilor internaționale din ultimii ani. În relațiile internaționale, scenariul cel mai delicat e cel al folosirii de forțe militare. Sunt consecințe multiple pe plan politic, economic și umanitar. E clar că aceste operațiuni militare internaționale vor avea consecințe. Unele le putem bănui de pe acum. Alte consecințe, de ordin politic, strategic le vom ști mai bine în funcție dereacția Rusiei. Este un avertisment pentru Rusia, dar e un atac doar la adresa Siriei. Apar doar obiective legate de programul chimic al Siriei. N-am văzut informații care să arate că s-ar fi lovit aeroporturi sau baze militare siriene. Asta îmi spune că americanii au vrut un atac mai amplu decât acum un an, dar limitat și au vrut să dea un mesaj strategic doar Siriei. Rusiei i s-a dat un mesaj politic clar", a mai declarat Iulian Fota, expert pe probleme de securitate, pentru Digi 24.

Hari Bucur, expert în securitate, a explicat la Digi24 care sunt cele două mari preocupări ale Rusiei în Siria. Expertul a amintit de promisiunea Rusiei din 2013, că va curăța Siria de arme chimice și de cât de favorabil este războiul civil din Siria pentru Rusia. „Rusia, care face jocurile în Siria, are două preocupări. Să nu fie certată mai serios pentru faptul că în 2013 a promis că va curața Siria de armele chimice. A două grijă e să nu se schimbe cursul războiului civil, favorabil guvernului sirian. Nu e încă o victorie anunțată, războiul nu încetează prin victoria lor, dar sunt foarte aproape. Orice intervenție din străinătate împotriva forțelor guvernamentale e văzută de Rusia ca o schimbare a cursului atât de favorabil, pentru Rusia, a războiului civil din Siria, care dateaza din 2011. 
Rusia, în momentul în care s-a confirmat existența unui atac cu arme chimice, imediat a ridicat glasul propagandistic și prin voci diplomatice au anunțat că e inacceptabil orice răspuns, că n-ar fi adevprata sit uația cu armele chimice și alte declarații neacoperite de probe și de fapte, doar cu scopul de a nu păți una din aceste două griji: de a fi criticată juridic pentru că nu și-a îndeplinit angajamentul de a curața Siria de arme chimice și ideea că ar putea pierde un război aproape câștigat. SUA și-au propus de la început să facă un gest de sancţionare militară a unei situații inacceptabile din punct de vedere al dreptului internațional, cea de folosire a armei chimice împotriva propriului popor. Au ales cu grijă țintele, că să nu se ajungă la o escaladare a loviturilor. Ţintele sunt legitime din punct de vedere al producției de arme chimice și de distrugere în masă. Nu se așteaptă nimeni la o altă consecință decât de natură diplomatică: proteste, explicaţii mai ales din partea Moscovei. Nu vorbim de escaladare, care să ducă la un război. Dacă ar fi să lovească la rândul lor rușii, ar trebui să lovească ținte de pe teritoriul Siriei, care ar fi în grijă uneia dintre țările din coaliție, ceea ce nu se întâmplă”, explică Hari Bucur, expert în securitate.

Atacul are loc la un an de la cel precedent, ordonat tot de Donald Trump, şi tot după ce regimul de la Damasc folosise arme chimice împotriva civililor sirieni. Marea diferenţă este că atacul de azi-noapte este doar o primă etapă, iar cele trei mari puteri implicate îşi rezervă dreptul de a reveni cu atacuri, dacă vor considera necesar, mai notează Digi 24. De partea lor, sirienii susţin că ar doborât 13 rachete. Chiar în momentul în care liderul american anunţa atacul, la Damasc s-au auzit explozii puternice şi a intrat în funcţiune apărarea antiaeriană.

Prima reacţie a Rusiei, aliatul Siriei, a venit de la ambasadorul rus la Washington. Acesta a declarat că atacul este o insultă la adresa preşedintelui rus, Vladimir Putin şi că vor exista consecinţe ale acestui atac. Şi Iranul, alt aliat al Siriei, a reacţionat. Teheranul acuză Occidentul că a atacat Siria, fără dovezi palpabile.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.