Duminică, 13 Mai 2018 11:07

Șeful diplomației ungare: Granițele de sud și sud-est al Europei sunt neprotejate

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uniunea Europeană rămâne neprotejată la sud şi frontierele sale sunt larg deschise, iar din acest punct de vedere situaţia este neschimbată din 2015, a declarat vineri şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, în timpul unei reuniuni regionale desfăşurate la Atena.

Dacă un nou val al migraţiei va intra sau nu în Europa pe la graniţa sa de sud şi sud-est depinde de întărirea acordului asupra migraţiei dintre UE şi Turcia, a declarat Szijjarto.

„Este extrem de important ca frontiera de sud a Ungariei să fie ţinută închisă. Un nou val de migranţi ilegali care să vină dinspre sud-est spre Balcanii de Vest va ajunge imediat la frontierele de sud ale Ungariei pentru că nu există un alt obstacol în calea lui“, a adăugat el.

Szijjarto a participat vineri la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor din Grupul de la Vişegrad şi celor din Balcani membre ale UE, unde a subliniat importanţa problemei migraţiei.

„Situaţia din Grecia este tot mai dramatică. Numărul de migranţi sosiţi la Salonic s-a triplat numai în luna aprilie“, a declarat ministrul de externe al Ungariei, subliniind că, potrivit localnicilor, este pe cale să se ajungă la o situaţie similară celei din 2015.

În conformitate cu decizia Curţii Constituţională a Greciei, migranţii care sosesc pe insule au voie să călătorească mai departe şi „cine ştie în ce direcţie vor continua ei să se îndrepte după aceasta“, a spus Peter Szijjarto.

Presiunea asupra migraţiei în mod cert va creşte, pentru că dezbaterile în cadrul organizaţiilor internaţionale nu fac decât să încurajeze migraţia în loc să o stopeze, a susţinut şeful diplomaţiei ungare. „De când frontierele de sud şi sud-est ale Europei nu sunt apărate, exact cum au fost în urmă cu trei ani, măsurile luate de Ungaria la frontierele sale de sud trebuie menţinute şi mai riguros“, a adăugat ministrul de externe ungar. 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.