Vineri, 14 Septembrie 2018 12:18

Și-a mințit soția că a câștigat la loto și că a fost răpit de români, ca să nu-l părăsească

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru că risca să-și piardă familia, un italian în vârstă de 56 de ani și-a păcălit rudele că a câștigat 5 milioane de euro la loterie și și-a înscenat inclusiv o răpire, ca totul să pară mai real. În rolurile secundare erau doi români imaginari, răufăcătorii.

Păcăleala a durat mai bine de un an și s-a sfârșit luna trecută, când bărbatul din orășelul Pero, de lângă Milano, s-a prezentat într-o cazarmă a Carabinierilor și a povestit cum doi români l-au răpit și sechestrat ca să-i fure "lozul" norocos, transmite Digi 24.

Chiar dacă au plecat cu ancheta din punctul în care toată lumea credea că italianul este noul milionar al localității, nu le-a luat mult să-și dea seama că ceva este în neregulă. Falsul milionar a inventat povestea pe loc, din lipsă de idei, când soția i-ar fi propus să meargă la bancă pentru a încasa banii de la loterie, mai notează Digi 24.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.