Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 00:54

21 decembrie : Urgent, către Intercontinental. Un picior să nu mai fie! La Unirii se trage  

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

„Să vină și dispersează-i de acolo... repede, Piața Unirii ... TRAGE, ce să facă. Se trage în Piața Unirii. E ordine....

-Trimite TAB-urile urgent la Inter . Urgent și reținem tot ce putem (rețineri de persoane din rândul demonstranților n.r.).

-Suntem la fața locului, i-am luat la goană. Au și luat-o la goană.

-Ce găsim îi luăm în mașină (rețineri de demonstranți n.r.).

-Vezi că avem și la gura de metrou, dar mai repede.

-TAB-urile le iei tot la Universitate.

-Acuma intru înspre ei (manevrele de lansare a TAB-urilor prin mulțiumea de la Intercontinental n.r.)

-Vă raportez că vin foarte mulți pe jos pentru că nu sunt  mijloace de transport. Nu știm pe care să-i luăm acuma (confuzie  la reținerea de persoane între trecători și demonstranți n.r.).

-Urgent, către Intercontinental . Un picior să nu mai fie!

-Dubele, tot, repede, repede. Personal te ocupi de treaba asta.

Începe să se tragă după ora 22.

-Sunt în zonă, am rezolvat cazul, duc coletele (cadavre sau persoane reținute/arestate  n.r.)

-Un echipaj să fie dirijat către Negoiu.

-Personal organizezi ridicarea coletelor de la Onești

-Urmează să vină naveta pentru degajare și pentru 700

-Avem câte unul, câte doi și am face drumul prea lung până acolo. Dacă e , să fiți de acord la 700 ca stocare pentru o perioadă scurtă, după care, când se fac mai mulți (cadavre  sau persoane reținute n.r.) să-i trimtem acolo.

-Bine, dacă nu găsești altă soluție

-5.5.7.  să trimiteți un echipaj în fața Hotelului Negoiu pentru transportul coletelor depistate

-Comunică de la Sfântul Gheorghe. Mari probleme

-Sfântul Gheorghe?

-Da, da. Sfântul Gheorghe, Piața 1848.

-Situația se înrăutățește în Piața Rosetti. E aglomerare în spatele unităților militare, inclusiv jos, pe 1848. Am trimis întăriri la 1848.

Acestea sunt înregistrări audio din discuțiile purtate pe stațiile radio de emisie-recepție de către forțele de represiune în după-amiaza și seara zilei de 21 decembrie 1989.  Discuțiile sunt frânturi  din discuțiile purtate între comandanții Miliției, și ai Comandamentului Trupelor de Securitate (CTS) și comandanții de dispozitive din stradă.

Acesta era limbajul tehnic, codificat între forțele de represiune  când se vorbea despre alergarea, intimidarea, arestarea, împușcarea, manifestanților și ulterior adunarea cadavrelor și răniților.

A fost ziua și mai ales seara în care o mână de oameni din București, la început aproape 10.000, apoi câteva sute au ținut piept lângă Intercontinental unor forțe uriașe de represiune care nu au găsit altă soluție decât să tragă cu muniție reală împotriva unor tineri neînarmați.

Oamenii au improvizat o baricadă din mese și autovehicula și au rezistat până la ora 0.00 când tancurile MApN au zdrobit-o iar oamenii au fost prinși, împușcați sau împrăștiați.

Generalul Ion Hortopan, inspector șef al Comandamentului Infanteriei și Tancurilor raporta mândru Elenei Ceaușescu „I-am terminat! I-am dus pe toți până la Piața Unirii“.

În acea noapte de coşmar, Vasile Milea şi Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceauşescu că zona centrală a Bucureştilor a fost degajată de manifestanţi. Operațiunea sângeroasă l-a marcat emoțional pe Vasile Milea, ministrul Apărării.  Până la 3 dimineaţa Piaţa Universităţii şi zona din jurul Hotelului Intercontinental erau curăţate de oameni şi orice urme ale unor încleştări violente. Sângele era spălat de pe caldarâm. Armata rămâne pe străzi alături de Miliţie şi trupele de securitate.

În Capitală 49 de oameni au plătit cu viața îndrăzneala de a cere „Alegeri Libere“ în noaptea de 21 spre 22 decembrie, 462 de persoane au fost grav rănite şi 1.245 de persoane au fost arestate şi transportate la penitenciarul Jilava. Pe cei arestați îi aștepta o soartă de coșmar cu anchete, tortură și arestări ale rudelor etc. Din fericire, întorsătura din 22 decembrie i-a scăpat de această perspectivă.

Oamenii aceștia și cei de la Timișoara sunt singurii eroi cărora românii le datorează felul în care trăim astăzi. De ce numai ei? Pentru că sunt singurii care  au avut curajul să sară în neant și să conteste autoritatea lui Ceaușescu, să ceară libertate pentru toți, asumându-și riscul de a fi arestați, torturați, împușcați, de un regim care nu avea încă nicio fisură și nu dădea semne că va cădea.  

Ce avem acum se datorează acelor tineri din noaptea de 21 care cântau „Deșteaptă-te române“ sub tiruri de pistoale mitraliere. Acum avem Black Friday, libertatea de a-ți alege cariera, de a te angaja unde dorești, de a pleca unde vrei în vacanță, de a putea munci oriunde în Europa, de a putea intra in politică, de a putea alege liber orice partid, de a te implica și asta numai datorită acelor oameni. 

Click:  Despre evenimentele din 21 decembrie 1989 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.