Miercuri, 28 Noiembrie 2018 14:06

Prima localitate din România care cumpără autobuze electrice din fonduri de la Uniunea Europeană

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce Clujul și Suceava au luat cu bani elvețieni autobuze electrice produse în Polonia, respectiv Turcia, Primăria Turda a semnat contractul pentru cumpărarea a 20 de vehicule nepoluante fabricate în Cehia. Aceasta este prima achiziţie de autobuze electrice din România care se realizează cu fonduri europene.

Primăria Turda a anunțat săptămâna aceasta că a atribuit companiei Anadolu Automobil Rom SRL contractul pentru achiziția a 20 de autobuze electrice, incluse în finanțarea europeană pe baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, relatează site-ul economica.net. Conform contractului, administraţia locală va primi cele 20 de vehicule, 8 seturi de sisteme e-ticketing, două staţii de încărcare rapidă şi două branşamente aferente acestor staţii. Contractele subsecvente vor fi semnate începând cu luna decembrie 2018, până în luna aprilie 2019, în așa fel încât livrările tuturor autobuzelor să se încheie la finalul anului 2019, mai notează sursa citată.

Autobuzele ce vor fi livrate de Anadolu Automobil Rom Primăriei Turda sunt produse de compania SOR la fabrica din Libchavy, Cehia. Acestea sunt de două dimensiuni: 10 unități de 9m lungime și 10 unități de 11m lungime, mai arată economica.net.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.