Marți, 27 Noiembrie 2018 09:20

Încă un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Buzău

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autoritățile sanitar-veterinare au confirmat, în județul Buzău, primul focar de pestă porcină africană în mediul sălbatic, după găsirea cadavrului unui porc mistreț, pe raza localității Beceni. "Cadavrul unui mistreţ în stare de putrefacţie a fost găsit în satul Mărgăriţi, comuna Beceni, la 800 de metri distanţă de un focar de pestă porcină africană. A fost recoltat un os, iar probele au fost trimise la Laboratorul central din Capitală, acestea ieşind pozitive", a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.

Autorităţile au decis să nu sacrifice niciun porc, dar au instituit o zonă infectată pe o rază de opt kilometri la care se adaugă o zonă tampon pe o rază de cinci kilometri. 25 de sate intră în această zonă de protecţie, târgurile sunt închise pe toată durata sărbătorilor de iarnă, iar sacrificarea porcilor va avea loc doar în urma unui buletin de analiză, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Brașov.

În situația publicată de ANSVSA la finalul săptămânii trecute, autoritățile vorbeau, la acel moment, despre șase focare confirmate până acum în Buzău, toate în gospodăriile populației.

Foto cu caracter ilustrativ

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.