Duminică, 06 Ianuarie 2019 10:57

Accident cumplit, azi-noapte, în Buzău. Doi tineri au murit, iar al treilea este în stare gravă

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi tineri din comuna Tisău și-au pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică. după ce mașina în care se aflau a dărâmat un copac și un gard și s-a răsturnat în curtea unui localnic. Tragedia s-a produs azi-noapte pe DJ 100H, pe raza localității buzoine Grăjdana.

Presa locală scrie că accidentul teribil s-a produs în jurul orei 03:00 dimineaţa, în zona localităţii Grăjdana, pe un drum judeţean cu multe curbe. Victimele sunt trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 45 de ani, din comuna Tisău, care se întorceau acasă după o distracţie într-un club din municipiul Buzău.

Potrivit polițiștilor, la un moment dat, şoferul autoturismului BMW cu volan pe dreapta a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe sensul opus de mers şi, după coliziunea cu mai multe podiști şi un copac marginal, a fost proiectat într-o curte. În cei aproape 50 de metri parcurşi după impactul cu primul podeţ, autoturismul s-a dezmembrat, resturi din caroserie fiind împrăștiate pe şosea, relatează reporterbuzoian.ro.

În urma impactului deosebit de violent, au murit pe loc şoferul, în vârstă de 28 de ani, şi pasagerul din dreapta faţă, de 24 de ani.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.