Joi, 14 Martie 2019 15:45

Adjud: Copil găsit abandonat într-o scară de bloc

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un copil de un an şi jumătate a fost abandonat în scara unui bloc din oraşul Adjud, judeţul Vrancea. Acesta a fost descoperit, în timpul nopţii de miercuri spre joi, de un bărbat, pe o pătură și avea cu el o plăsuță cu hăinuțe.
Ulterior copilul a fost dus la spital, unde medicii au stabilit că nu are probleme de sănătate. Băieţelul urmează să fie predat unui asistent maternal.
"
Pe noi ne-a sesizat Primăria municipiului Adjud. Ni s-a spus că a fost găsit un copil de aproximativ un an şi jumătate în scara unui bloc din apropierea gării. Copilul a fost predat cadrelor medicale pentru investigaţii şi nu au fost descoperite probleme de sănătate. Urmează să fie plasat unui asistent maternal până la lămurirea situaţiei” , a precizat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.
Conform realitateabacau.net, atât mama, cât și bunica micuțului abandonat ar fi fost identificate. Bunica maternă, stabilită în comuna băcăuană Valea Seacă, a refuzat să-l preia în grijă pe băiat, sub pretextul că nu are condiții să-l crească. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie. Cercetările continuă, în vederea depistării părinților copilului și stabilirii împrejurărilor comiterii faptei, au precizat polițiștii. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului Vrancea spun că vor discuta şi ei cu femeia pentru a afla de ce şi-a abandonat copilul.
„Am aflat că a fost identificată mama. O vom contacta şi noi. Copilul era aşezat pe jos, pe o pătură, şi avea lângă el o sacoşă cu haine, ceea ce ne duce cu gândul la un abandon”, a precizat Adina Lăscan.
Foto cu caracter ilustrativ.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.