Marți, 08 Ianuarie 2019 09:35

VIDEO - Dosar penal, în Dâmbovița, după ce mai multe animale au fost chinuite la Botezul Cailor

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O tradiție destul de veche s-a transformat, anul acesta, în prilej de anchetă.  IJP Dâmbovița a anunțat că, la nivelul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Petreşti s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "rănirea sau schingiuirea animalelor", fapta prevăzută de Legea 205/2004.

Cercetările sunt efectuate faţă de trei bărbaţi, toţi din localitatea Vișina, și au fost demarate după ce presa locală a prezentat imagini cu chinurile la care au fost supuse animalele de Bobotează, în timpul Botezului Cailor, un obicei răspândit în partea de sud a țării și respectat, și în zilele noastre, inclusiv în unele localități din Prahova.

Potrivit MDI TV, la Vișina, pe 6 ianuarie, a fost organizat Botezul Cailor. DUpă parada de la primărie, caii au fost botezaţi, după obicei, iar apoi duși pe islazul comunal, pentru întrecerile cu public. Numai că, mai scrie sursa citată, probele pregătite s-au dovedit de o cruzime greu de închipuit. Caii au fost biciuiţi, chinuiţi şi puşi să tragă butuci, căruţe încărcate şi sarcini care i-au depăşit. Cei care nu au făcut făcut față ar fi fost biciuiți, potrivit presei locale, care a publicat și imagini revoltătoare surprinse la fața locului.

ATENȚIE, imagini cu puternic impact emoțional!

Sursa imagini: MDI TV

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.